≡ Menu

Victoria lui Trump și neuroștiința furiei

stiinta-furieiPentru a înțelege mai aceste alegeri ar trebui să înțelegem mecanismul creierului de detectare a amenințărilor. 

Companiile de sondare a opiniei publice, politicienii, o mare parte a presei și publicului sunt consternate de victoria surprinzătoare a lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, dar nu și neurologii. Nedumerirea provine din încercarea de a înțelege rezultatul alegerilor rațional, dar furia, nu rațiunea, a fost ceea ce a determinat oamenii să îl aleagă pe Trump la Casa Albă.

Emoțiile sunt motivatori puternici de comportament. Pentru cele mai multe animale, emoțiile, nu gândirea rațională sunt ceea ce conduce comportamentul, iar acest lucru rămâne valabil inclusiv pentru specia noastră atât de auto-suficientă, auto-intitulată Homo sapiens – „cel inteligent”. Așadar, deciziile noastre nu sunt realizate exclusiv prin raționament. De fapt, în deciziile cele mai complexe și de moment pe care le luăm, ne bazăm pe sentimentele induse de emoțiile intuiției, cele produse de sistemul limbic. Cu cine să ne căsătorim, cum să trăim, sau chiar ce aperitiv să selectăm într-un meniu la cină, sunt decizii pe care nu le facem apelând la rațiune, ci mai degrabă la modul în care ne „simțim”.

Mulți în America (și oriunde în altă parte) se simt furioși, speriați, și amenințați. Aceste sentimente apar din percepțiile ce țin de riscul personal, perturbările sociale și de înstrăinare, amenințări iminente legate de terorism, precum și de un guvern disfuncțional cronic.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Această perspectivă a neuroștiințelor explică situația aparent de neînțeles a unui miliardar privilegiat care a devenit campionul oamenilor aparținând clasei muncitoare și a femeilor care se simt cu toții furioși și amenințați. Este exagerat să oferi o explicație logică pentru care acest erou improbabil al clasei muncitoare a câștigat atât de mulți susținători, dar apelurile sale la furie, frică, și frustrare sunt ceea ce a convins pe mulți dintre cei ce l-au votat. Întreaga sa campanie nu a fost decât un apel la creierul limbic, sistem care este perfect în concordanță cu modul în care creierul uman face complexe decizii bazându-se pe emoție atunci când se confruntă cu decizii. însemnate Problema este că sistemul de în care creierul operează în timp real atunci când resimte amenințare, iar emoțiile noastre sunt evaluări ale statutului actual.

Este imposibil să simțim dragoste sau ură pentru cineva pe care încă nu l-am întâlnit. Acesta este motivul pentru care cortexul cerebral are conexiuni la sistemul limbic, care să îi permită să treacă peste impulsurile urgente evocate în modul instantaneu. Acesta este motivul pentru care putem planifica strategii de viitor, și avem această capacitate cognitivă pentru un scop vital, acela de a evita consecințele grave vehiculate de emoție pe care le numim „regret”.

Oamenii au ales și vom trăi cu toții consecințele. Fiecare persoană care a votat a făcut acest lucru bazându-se pe toate abilitățile de luare a deciziilor pe care, atât rațiunea, cât și furia resimțite de creierul lor le-ar putea oferi. Alegerile au expus, de asemenea, o ruptură profundă în societate, dezvăluind frica și tribalismul urât. Fie că aceste diviziuni reale în societate vor exploda în fracționism sau unire, acestea vor fi determinate de aceleași circuite neuronale din cortexul nostru prefrontal, care nu despart pe „noi de ei”. Timpul își va spune cuvântul.

Sursa: ScientificAmerican

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment