În pântecele mamei erau doi copii. Unul l-a întrebat pe celălalt: „Crezi în viața de după naștere?” Celălalt a răspuns: „De ce mă întrebi, desigur. Trebuie să fie ceva după naștere. Poate că suntem aici pentru a ne pregăti pentru ceea ce va fi mai târziu.”
„Prostii”, a spus primul. „Nu există nici o viață după naștere. Ce fel de viață ar fi asta?”
Al doilea a spus: „Nu știu, dar poate va fi mai multă lumină decât aici. Poate vom umbla cu picioarele noastre și vom mânca cu gurile noastre. Poate vom avea alte simțuri pe care nu le putem înțelege acum.”
Primul i-a răspuns: „Asta este absurd. Mersul pe jos este imposibil. Și să mâncăm cu gura? Ridicol! Cordonul ombilical furnizează nutrienți și tot ceea ce ne trebuie. Dar cordonul ombilical este atât de scurt. Viața după naștere ar trebui exclusă logic.”
Al doilea a insistat: „Ei bine, eu cred că există ceva și poate că este diferit decât pare să fie de aici. Poate nu vom avea nevoie de acest cordon fizic.”
Primul i-a răspuns: „Prostii. Și, în plus, dacă există viață, atunci de ce a nimeni nu s-a întors vreodată de acolo? Nașterea este sfârșitul vieții, iar în după-naștere nu este nimic altceva decât întuneric și tăcere și uitare. Nu ne duce nicăieri.”
„Ei bine, nu știu”, a spus al doilea”, dar cu siguranță ne vom întâlni cu mama și ea va avea grijă de noi.”
Primul i-a răspuns „Mama? Tu, de fapt, crezi în mama? Asta e ridicol. În cazul în care mama există, atunci unde este Ea acum?”
Al doilea îi răspunde, „Ea este peste tot în jurul nostru. Suntem înconjurați de Ea. Noi suntem ai Ei. Trăim în Ea. Fără Ea această lume nu ar putea exista.”
Primul îi răspunde: „Ei bine, eu nu O văd, așa că este logic ca Ea nu există.”
La care cel de al doilea îi răspunde,„Uneori, când ești liniștit și te concentrezi astfel încât să poți într-adevăr asculta, poți percepe prezența Ei, și poți auzi vocea Ei iubitoare, vorbind deasupra noastră”
– Útmutató un Léleknek
