Qi în pictura chineză

În Occident, tradiția este ca pictorul să reprezinte realitatea fizică. Nu la fel se întâmplă în Asia: de milenii responsabilitatea artistului a fost de a comunica energia vie, Qi, a ceea ce se reprezintă în pictură.
Xie El (Hsieh Ho – secolul 6) menționa că un tablou ar trebui să aibă: Respirație – Armonie – Viață – Mișcare (Qi-Yun Sheng-Dong – 气韵 生动).

Qi, primul caracter, înseamnă în primul rând „viață-forță.” Pentru Xie He acest qi se găsește în toate: oameni, animale și plante. Yun al doilea caracter, sugerează ideea de „melodios, elegant, și armonios.”
Sheng înseamnă: „a da naștere, să crească și să trăiască.” Dong înseamnă: „mișcare fizică.” Împreună Sheng-Dong înseamnă, „producerea mișcării vieții.”

Cu alte cuvinte, trebuie să existe o relație de rezonanță armonioasă a Qi-ului între pictor, actul de pictură, și ceea ce este pictat, iată ce dă viață unui tablou. Observarea acestui tip de artă poate oferi o experiență unică și integrală observatorului.

„Într-o scenă pictată, atunci când autorul reușește să transpună qi-ul în fiecare mișcare a pensulei, rezultatul este o expresie a qi-ului care străbate universul, și pentru a face acest lucru, pictorul trebuie să transceandă limitele ochiului și să descopere secretele naturii.” Wang Wei (secolul al 8-lea). [Mai-mai Sze, p.40].

Picturile

Picturile europene folosesc adesea straturi de vopsea de ulei pe pânză pentru a crea un sentiment de realism. Chinezii au lucrat cu materiale mult mai ușoare: cerneală sau acuarele pe hârtie sau mătase. Folosirea pensulei trebuie să fie spontană. Procedeul potrivit pentru artist este ca acesta să ajungă la o viziune interioară clară a vieții-energiei care caracterizează ceea ce urmează să fie pictat. Orice nu comunică viziunea ar trebui să fie eliminat. Pensula atinge apoi suprafața ca o rafală de vânt sau ca un fulger. Fiecare trăsătură de penel este spontană și permanentă. Iar pentru a realiza acest lucru în mod eficient este necesar să dezvolți o tehnică incredibilă ca artist.

Han Gan (secolul al 8-lea). Alb strălucind în noapte. Muzeul Metropolitan de Arta, New York.
Acest portret cu ochi lucioși și o coamă în plină mișcare, cu nările lar deschise și copite în zborul larg al saltului evocă enorma energie și puterea de viață a calului preferat al celui de al optulea împărat chinez Xuanzong.

Wang Yuan (1642-1715) Întâlnirea prietenilor în Pavilionul Pinilor. National Palace Museum, Taipei.
Cei doi bărbați (probabil oameni de știință) din pavilion sunt reprezentași de cei doi pini: plini de sevă, sănătoși, înalți, neclintiți de gerul iernii, aproape unul de altul, și co-existând armonios ca o parte a naturii. Acest tablou afișează un tip particular de qi împărtășit între oameni și natură.

Pe scurt: De mii de ani, o metodă fundamentală folosită în crearea și evaluarea picturii chineze a fost observarea, contemplarea și comuniunea artistului cu qi-ul obiectului, care apoi a lăsat acel qi să le umple ființa – după care au condus și ghidat qi-ul către brațele, mâinile și degetele ce coordonau pensula pe hârtie, pânză, sau mătase, astfel încât privitorul obiectului de artă să poată simți o rezonanță simpatetică cu qi-ul subiectului picturii. Astfel, privirea unei acuarele sau a unui desen chinezesc devine o experiență transcendentală a bucuriei atunci când qi-ul subiectului, artistul, procesul, pictura, dar și fuziunea observatorului se împletesc și devin un tot unitar.

Post-scriptum: Următorul pas

Procesul de lucru cu qi pentru a crea un obiect de artă poate (după modă) fi inversat în așa fel încât devine posibil ca obiectul de artă să ofere un mod de lucru cu qi. Modelul este acum un călugăr artist care poate conduce și ghida qi-ul în timpul meditație în interiorul propriului său corp și poate observa efectele pe care acesta le creează. Mai departe călugărul artist vizualizează clar tabloul vizualizat „cu vederea internă” pe măsură ce aceasta apare în mintea lui ca un obiect de artă deja terminat. Călugărul creează un obiect de artă exterior asemănător cu ceea ce a observat în interior. Pasul final este atunci când un neofit spiritual vede acest obiect de artă, îl studiază și internalizează, și, prin vizualizare, învață să folosească și să experimenteze qi-ul în sine.

Acum, nu numai că o experiență a qi-ului poate crea un tablou, un tablou poate crea, de asemenea, o experiență qi.
Acesta este cazul diagramei canalelor prin care circulă energia interioară a corpului uman – Nei Jing Tu (內 经 图)
Lucrarea a fost realizată prin cioplirea unei pietre de aproximativ 2 metri lungime și 20 de cm lățime la Mănăstirea Daoistă a Norului Alb de la Beijing. Îi este atribuită lui Liu Chengyin și datată în 1886. Scenele descrise la diferite niveluri de-a lungul coloanei vertebrale sunt schimbări alchimice ce au loc în la nivelul câmpurilor de qi sau dantian.

Textele chineze includ pasaje din comentariile savantului, poetului și Nemuritorului daoist, LU Dongbin.
„Când Qi-Energia se întoarce, Elixirul se cristalizează spontan în vasul pe care îl împart apa și focul. Ying si Yang apar, alternând la nesfârșit, iar sunetul tunetului se aude pretutindeni. Norii albi se adună pe vârf și roua dulce scaldă muntele rece. După ce ai băut vinul longevității, poți umbla liber; cine te poate recunoaște ? Poți sta și asculta sunetul neauzit, fiindcă ai înțeles clar mecanismul creației.” (Extras de pe Tăblița celor 100 de caractere).
Sursa: Qi Encyclopedia