Frica de moarte este partenerul nostru constant. Psihologul Sheldon Solomon a cercetat modul în care anxietatea ne afectează viața – și a constatat că amintirea morții poate scoate la suprafață tot ce este mai rău în noi.
Fiecare dintre noi trebuie să trăiască cu această teroare. Conform teoriilor lui Becker, pentru a fi capabili să ne trezim dimineața, în fiecare zi, trebuie să ne însușim sistemele de credință simbolice construite cu grijă, și anume ceea ce antropologii numesc „cultură”. Cultura ne dă fiecăruia certitudinea că viața are un sens și că avem valoare – oferindu-ne asigurarea nemuririi. Fie literal, fie pe alte tărâmuri, viața de după moarte sau reîncarnarea sufletului, trăim cu perspectiva că ceea ce creăm va persista în timp – fie prin copii, prin acumularea unor mari averi sau prin producerea de mari opere de artă sau știință. Cu toate acestea, nici un sistem de credință simbolic construit cultural nu este vreodată suficient de puternic pentru a eradica complet anxietatea generată de conștiința morții.
Primul studiu pe care l-am făcut a fost cu judecătorii de la instanțele de judecată din Arizona, unde am cerut unei jumătăți dintre judecătorii participanți să se gândească la propria moarte, iar apoi le-am cerut să impună o amendă unei presupuse prostituate, cea mai frecventă modalitate de încălcare a legii în Arizona la acel moment. Amenda medie pentru această ilegalitate era de 50 $, dar când judecătorii și-au amintit de condiția de muritor înaintea stabilirii amenzii, aceasta a fost de nouă ori mai mare, ajungând la 455$.
Remarcabil a mai fost și faptul că judecătorii se presupune că sunt instruiți să administreze legea într-o manieră imparțială și rațională. Dar, când am le-am explicat ce facem, au spus că nu e există vreo posibilitate ca acel chestionar să fi avut vreun efect asupra judecății lor. În schimb, rezultatele au indicat contrariul, atât în America, cât și în alte țări.
==========================
Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00
==========================
Pe de altă parte, dacă am fi nemuritori, viața ar fi lipsită de sens, pentru că nimic nu ar avea o consecință. Cu siguranță, una din modalitățile de a modifica perspectiva decesului nostru inevitabil este să ne gândim cât mai mult la cât ar fi îngrozitor dacă am trăi pe termen nelimitat. Și totuși, dacă mi-ai spune că mai am un număr de X zile rămase pentru a trăi, aș face lobby pentru X plus unu.
Sursa: SpiegelDe
infatisarea, chipul …
Sotie?)
caracterul?