≡ Menu

Primăvara

flori-primavara„Nu numai că suntem în Univers, dar și Universul este în noi.” „Pentru a-l înțelege trebuie să venim mai aproape de natură” consideră Neil deGrasse Tyson, astrofizician, director al Planetariului Hayden.

„Cei înțelepți hrănesc viața aliniindu-se cu ritmul celor patru anotimpuri și adaptându-se la frig sau căldură, prin armonizarea bucuriei și furiei într-un trai liniștit, care să permită echilibrarea yin și yang, a ceea ce este puternic și slab.”  Neijing

Pentru cei mai mulți dintre noi a trăi în armonie cu natura 24/7 este un obiectiv; ceva ce ne-am dori, dar din cauza constrângerilor și a convingerilor caracteristice secolului 21, nu este ceva ce credem că putem realiza neapărat. Cu toate acestea, putem fi deschiși la ideea că nu suntem separați de Natură și putem realiza că gradul de conștientizare a vieții de zi cu zi se realizează în pe căi unice pentru fiecare individ. Ne putem acorda la ritmurile anotimpurilor și folosi acest racord care să ne ajute în atingerea și menținerea sănătății, care ar putea fi definită ca un sistem echilibrat și armonios fizic / mental / emoțional / spiritual cu o bază solidă de vitalitate.

Putem utiliza teoria celor Cinci Elemente pentru a reuși în procesul de armonizare cu anotimpurile și a experimenta curgerea acestora în noi înșine. Ne putem folosi, de asemenea, de practicile pentru controlul fluxului de energie, cum ar fi Qigong-ul / Taiji / Yoga pentru a dezvolta o bază energetică și un flux vital puternic. Putem atinge Universul dedicându-ne în profunzime acestor practici.

Deși aroma potrivită anotimpului primăvara care generează energia ficatului / vezicii biliare / este acru, acesta este un moment potrivit de a îmbunătăți consumul de alimente dulci și picante. Un pic de acru este întotdeauna bun, dar prea mult produce contracție într-un moment de expansiune. Deși s-ar părea că acesta este momentul perfect pentru a ne deda la consumul de salate crude, în realitate nu se întâmplă întocmai așa.  Alimentele crude, reci, alimentele grase și prăjite este mai bine să fie eliminate din meniu.  În schimb, preparați salate calde.

Emoția ce însoțește anotimpul este mânia, care reprezintă un flux exterior de energie și este însoțită de căldură. Ceaiurile preparate din plantele armonizate cu anotimpul în care ne aflăm vă vor ajuta să îndepărtați căldura din ficat și să calmați iritabilitatea sistemului nervos. Acest sezon este o altă oportunitate de a găsi modalități de a „lua o pauză” și de a fi mai buni cu noi înșine și cu alții.

Iată alimentele care se armonizează cu anotimpul primăvara: anghinare, sparanghel, avocado, muguri de bambus, busuioc, fasole, caș (tofu) – ficat de vită, polenul de albine, mure, bok choy, broccoli, hrișcă, chimen, morcovi, caju, țelină, pui, ficat de pui, arpagic, crizanteme, scoici, mătase de porumb, crab, verdeață păpădie, mărar, vinete, fenicul, usturoi, ghimbir, legume verzi, în general, kiwi, praz, lămâie, lime, lotus, ciulin de lapte, ciuperci, frunze de muștar, urzica ceai, ovăz, pătrunjel, murături, zmeură, rozmarin, muguri de trandafir, secara, șofrănel ulei, spanac, varza de toate tipurile, oțet (brut, nefiltrat, oțetul de mere are multe utilizări), năsturel, orez sălbatic.
Sursa: Yang Sheng

 

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment