Pentru cei care suferă de sindromul post traumatic, amintirile neplăcute pot avea efecte negative în viața de zi cu zi în care amintirile episodice despre anumite locuri, oameni, sau evenimente pot declanșa o frică de neînvins. Oamenii de știință au găsit totuși o modalitate de a ținti amintiri specifice la șoareci pentru ca mai apoi să le șteargă folosind lumina, ceea ce face posibil ca afecțiuni cum ar fi PTSD să ajungă de domeniul trecutului într-o zi. În plus, ei au dovedit o teorie veche de 40 de ani, cu privire la modul în care amintirile episodice sunt stocate și extrase din creier.
Începând cu anii 1970, neurologii au crezut că amintirile episodice sunt stocate pentru ca apoi să poată fi regăsite în diferite părți ale creierului. Interacțiunile dintre cortexul cerebral și hipocampus trebuie să se exercite concertat pentru ca amintirile din depozitele mentale să fie retrăite de minte. Cu toate acestea, premisa a fost dificil de experimentat datorită tehnologiei insuficiente. „Teoria este că învățarea implică prelucrare în cortex și hipocampusul reproduce acest model de activitate în timpul recuperării memoriei, permițându-vă să retrăiți evenimentul”, a declarat Wiltgen într-un comunicat de presă.
Pentru a înțelege modul în care este realizat acest lucru, oamenii de știință au utilizat optogenetica, ce permite ca activitatea nervilor să fie studiată folosind lumină. Studiul a utilizat ca subiecți șoareci cu celulele nervoase modificate genetic pentru a emite o fluorescență verde atunci când erau activate. Această fluorescență le-a permis oamenilor de știință să urmărească formarea amintirilor în creierul șoarecilor.
În plus, celulele nervoase puteau fi dezactivate și repornite cu stimuli luminoși printr-un cablu de fibră optică îndreptată către creierul lor.
Apoi, cercetătorii au oferit șoarecilor unele amintiri neplăcute care să poată fi măsurate. Folosindu-se de faptul că aceștia sunt, în general, curioși și le place să exploreze locuri noi, cercetătorii au șocat ușor șoarecii dintr-o anumită cușcă, în scopul de a-i convinge pe aceștia să asocieze acel loc cu amintiri înfricoșătoare. Mai degrabă decât să alerge fericiți în cușca în care s-au administrat șocuri electrice, șoarecii se deprimau, în esență, și rămâneau nemișcați.
Celulele fluorescente au permis cercetătorilor să identifice care dintre celulele specifice din cortexul cerebral și hipocampus au fost implicate în procesul de învățare și amintire a acelor experiențe înfricoșătoare. Când aceste celule speciale din hipocampus au fost oprite cu lumină, șoarecii nu au fost capabili să-și amintească să se teamă de cușca ce putea oferi un șoc. Cu toate acestea, oprirea celulelor independente din hipocampus nu a afectat memoria. Acest lucru a fost foarte important pentru a sprijini rezultatele cercetărilor.
„Cortexul nu poate realiza acest proces singur, are nevoie de feed-back de la hipocampus,” a adăugat Wiltgen. „Aceasta a fost o presupunere fundamentală în domeniul nostru de o lungă perioadă de timp și datele Kazu oferă prima dovadă directă că presupunerea este este adevărată.”
Deși nu este probabil ca această descoperire să fie folosită pentru a crea o radieră de memorie ca în Eternal Sunshine of the Spotless Mind verificarea modului în care amintirile sunt stocate și regăsite ar putea deschide posibilități de tratamente pentru cei care se confruntă cu pierderi de memorie sau PTSD la un moment dat în viață.
Sursa: IFL Science