Fotbalul, o invenție chineză

Cu toate că originea reală a fotbalului contemporan este Anglia, în prezent este larg acceptat faptul că acest sport a fost în mare parte inspirat de un joc antic chinez. Conform mărturiilor scrise ale perioadei respective, colonialiștii britanici au fost cei care au urmărit jocul în cauză și l-au dezvoltat treptat acolo, adăugând noi reguli. Aceștia, și-ar fi aprofundat, de asemenea, cunoștințele legate de joc în urma numeroaselor excursii și expediții desfășurate pe Drumul Mătăsii.

FIFA recunoaște cu bucurie că sursa cea mai veche a fotbalului se găsește în China, conform relatărilor de pe propriile pagini web. La 15 iulie 2004, Sepp Blatter, președintele FIFA, a declarat, de asemenea, pentru prima dată, că „fotbalul își are originea în China.”

Așadar, unul dintre primele jocuri extrem de populare, datând din cele mai vechi timpuri, din China, semăna tulburător de mult cu fotbalul modern. După cercetări științifice serioase pe această temă, putem situa nașterea adevărată a acestui joc de minge jucat cu picioarele la perioada anilor 2500 î.Hr. Numele său antic a fost „Cuju” 蹴鞠 uneori transcris de „Tsu Chu”.

Cu toate că originile din China sunt vagi, există, din fericire, înregistrări scrise cu privire la acest sport în istoria Chinei. Conform mărturiilor scrise, Cuju a fost jucat de multe ori la curtea imperială în timpul dinastiei Han.

Inițial, jocul cu mingea nu era considerat un sport, ci o modalitate de a întreține corpul, mai ales partea inferioară (picioare, gambe și tălpi). La acel moment, nu exista un câmp predefinit, o echipă sau scoruri. În realitate era practicat solo, iar unicul gol al jocului era de a face pase și jonglerii cu mingea, fără a o lăsa să cadă. Într-o altă versiune „mai imperială”, jucătorii trebuiau să treacă mingea prin niște deschideri de aproximativ 30 cm, aflate în plase suspendate la câțiva metri deasupra solului.

Mingile folosite au luat multe forme de-a lungul secolelor. În 2500 î.Hr., Cuju era jucat cu o bilă de piele umplută cu pene și păr. Mingile erau, în general mici, variind de la 15 la 20 cm în diametru.

Ulterior, în Asia recunoaștem apariția mai multor variante de Cuju cum a fost cazul japonezului Kemari, care este de departe cea mai apropiată formă de joc de cel actual.

De acolo, alte evoluții au urmat cu diferite grade de similitudine cu jocul modern. Dar, dacă originile fotbalului sunt recunoscute ca fiind chineze, bazele adevărate și mai ales regulile care fac jocul unul de echipă sunt o moștenire anglo-saxonă.

Mai mult, Cuju, strămoșul chinez al fotbalului, a dispărut complet din China, în 1930, ceea ce este regretabil, pentru că, dacă nu era așa, China ar fi putut astăzi fi o mare putere în fotbal.

Sursa: ChineInformations