Au trecut mai mult de o sută de ani de când Max Planck, fizician teoretic, cel care a pus bazele teoriei cuantice premiat cu Nobelul pentru Fizică, a declarat că ia în considerare „conștiința ca fundamentală”, iar „materia ca pe un derivat al conștiinței,” și că „toate lucrurile despre care se vorbește, tot ceea ce considerăm că există, postulează conștiința”.
În principiu, teoreticianul spune că „substanța” non-fizică a conștiinței se împletește în mod direct cu ceea ce percepem a fi lumea noastră fizică materială într-o anume modalitatre, formă sau tipar, că materia necesită existența conștiinței, că materia derivă din conștiință … și nu e singurul fizician care privește lucrurile astfel.
Ideea că materia nu constituie realitatea finală începe să câștige încet-încete tot mai mult teren în lumea științifică.
„Viziunea științifică modernă asupra lumii se bazează predominant pe ipoteze care sunt strâns asociate cu fizica clasică. Materialismul – ideea care a desemnat materia ca singură realitate – reprezintă una dintre aceste ipoteze.
==========================
Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00
==========================
El crede despre conștiință că ia naștere dintr-un anumit set de condiții matematice și că există diferite grade de conștiință – la fel cum sunt necesare anumite condiții pentru a crea stări diferite de vapori de apă și gheață.
„Problema este motivul atât de familiar pentru care noi percepem universul ca lume semi-clasică, tri-dimensională. Când ne uităm la un pahar de apă cu gheață percepem lichidul și cuburile de gheață solidă ca lucruri independente chiar dacă acestea sunt strâns legate ca părți a aceluiași sistem.
Cum se întâmplă acest lucru?
De ce percepem această soluție dintre toate rezultatele posibile ?” ~ Tegmark
Așadar reconsiderarea conștiinței ca stare „implicită” a materiei ar avea un impact foarte mare deoarece după definițiile fizicii moderne starea de agregare a materiei necesită ca o substanța să aibă masă, ceea ce conștiința nu are.
Sursa: HumansAreFree