≡ Menu

Doar 25 de minute pe zi de mers alert îți pot prelungi viața cu 7 ani

mers-pe-jos

Cercetătorii susţin că exerciţiile fizice reduc riscul de infarct cu 50%, iar 25 de minute de mers pe jos, pe zi, îţi prelungesc viaţa cu 7 ani.

Sanjay Sharma, profesor în cardiologie la Universitatea St George NHS Foundation Trust din Londra, susţine că studiul a confirmat, de asemenea, că exerciţiile fizice încetinesc procesul de îmbătrânire.

„Desigur că nu putem împiedica procesul de îmbătrânire, însă îl putem încetini, astfel încât să arătăm mai tineri când vom împlini 70 de ani, sau să putem trăi până la 90 de ani” a adăugat Sanjay Sharma.

Exerciţiile fizice îţi pot prelungi speranţa de viaţă cu 3-7 ani, au rolul unui antidepresiv, îţi îmbunătăţesc funcţiile cognitive şi e probabil să te scape de senilitate.

Mersul pe jos pot fi încorporat în viața de zi cu zi în diferite moduri. Sharma sugerează să ne bazăm pe picioarele noastre în loc să folosim automobilele, dacă avem timp. „Dacă știți că doriți ajunge într-un loc care se află la 20 de minute distanță, încercați să mergeți pe jos dacă aveți timp și să evitați autobuzul,” a spus el. „Persoanele care suferă de boli de inimă, nu ar trebui să alerge, ci să meargă pe jos până la un punct în care să poată susține o conversație în liniște – dar acestea nu ar trebui să poată cânta. Aplicarea în practică a acestor indicații simple, este esențială având în vedere stilul de viață sedentar.”

Anumite tipuri de exerciții ne pot aduce beneficii mai mult decât altele. În plus, exercițiile pot fi unul dintre cele mai bune programe anti-îmbătrânire pe care le putem folosi. Poate că în loc să ne punem foarte multe speranțe în cremele antirid scumpe, am putea pur și simplu integra cât mai multe exerciții în activitățile zilnice ceea ce ne poate păstra aspectul tineresc.

Autorii au constatat că exercițiile de anduranță și exercițiile fizice de intensitate ridicată par a fi mai eficiente la obținerea unei bune stări de sănătate decât simpla ridicare a greutăților, și este mult mai probabil să declanșeze procesul de anti-îmbătrânire.

Christi Deaton, profesor la Institutul de Sănătate Publică de la Cambridge, a declarat: „Cu cât mai activ ești, și nu contează atunci când începeți, cu atât mai mari vor fi beneficiile pe care urmează să le aveți.”

Sursa: Slender News

***

Una din tehnicile specifice de îmbunătățire a sării de sănătate și a celei energetice pe care o vom studia la seminariile de Alchimie Internă este mersul daoist, o metodă specială care permite echilibrarea energetică a organismului și determină reducerea simptomelor asociate stării de inflamație a organismului, menopauzei și stării de epuizare fizice și psihice.

Alchimie Interna (NEIDAN) – INCEPATORI – 04 – 14 Aprilie 2016
Alchimie Interna (NEIDAN) – INTERMEDIAR – 04- 14 Aprilie 2016

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment