Medicina integrativă este o practică medicală ce are ca scop vindecarea complexă – corp, minte, spirit – a unui pacient. Procesul de vindecare presupune activarea capacității de auto-regenerare specifică oricărui organism, și funcționează prin conjugarea medicinii alopate convenționale cu diferite terapii complementare şi alternative (ex. fitoterapie, dietoterapie, terapii psihologice, Ayurveda, acupunctură, etc).
Sistemul își propune să aleagă cu discernământ științific toate metodele disponibile pentru a asigura pacientului starea de sănătate ideală, ținând cont de mai multe principii (lipsa toxicității, cost, eficiență) atât din medicina modernă, cât şi din cea tradițională.
În medicina integrativă se consideră că vindecarea nu se realizează doar fizic, la nivelul organismului fizic, aceasta presupune recuperarea completă a fiinţei umane în ansamblul „corp-minte-spirit”. În cazul unui bolnav de cancer, de exemplu, medicina integrativă nu se va rezerva la adoptarea unui tratament alopat, dar va încerca să rezolve restul de probleme asociate care vor avea în vedere ameliorarea efectelor secundare ale chimioterapiei, atenuarea durerilor, combaterea depresiei, realizarea reintegrării sociale a bolnavului, dar şi îngrijirea acestuia în fazele terminale.
Terapii care funcționează în tandem
Pentru un tratament integrativ, sunt adesea utilizate atât terapii convenţionale, cât şi cele complementare. Dintre acestea se aleg, de obicei, cele mai bune metode de diagostic şi de tratament, dacă acestea şi-au dovedit eficienţa şi nu sunt controversate. Terapiile alese variază de la un caz la altul şi sunt recomandate de medic doar în urma unei consultaţii. Pentru bolile acute sau severe, se folosesc, mai ales, tratamente alopate, iar în cazul fazelor incipiente sau cronice, se pot utiliza, în paralel, atât alternative alopate, cât și tratamente complementare.
Fitoterapia, apiterapia, homeopatia, acupunctura, aromaterapia, masajul, consilierea nutriţională, chiropractica, yoga, biofeedback-ul (o tehnică prin care bolnavul este învăţat să-şi controleze funcţiile organismului, cum ar fi să scadă tensiunea musculară sau să gestioneze durerea) şi orice alte metode cu eficienţă dovedită se numără, în majoritatea cazurilor printre terapiile cele mai des folosite. Când medicul alege cea mai eficientă combinaţie de terapii, personalizată, are în vedere toate suferinţele fizice şi psihice ale bolnavului.
Există şi sceptici
Nu toţi medicii susţin această abordare a afecțiunilor. Unii consideră că medicina integrativă este rezultatul dorinței de comercializare a unor produse fără nici o valoare terapeutică, combinată cu fascinaţia oamenilor pentru tratamentele alternative. „Au fost realizate puține studii riguroase cu privire la eficienţa unor metode alternative şi complementare, iar multe dintre cele efectuate au arătat că aceste terapii nu diferă de placebo în ceea ce priveşte eficacitatea”, consideră medicul Tom Delbanco, profesor la Facultatea de Medicină a Universității „Harvard”.