Există şase linii principale destinate lucrului prin meditație internă în corpul uman.
Linia verticală, care pornește din vârful capului și ajunge până în regiunea organelor genitale, a fost denumită de Maestrul Chongyang „linia de separare”. Când persoanele ce efectuează tehnici specifice de alchimie internă fără îndrumarea unui învățător specializat produc cu uşurinţă dereglări, iar acest lucru se reflectă în această linie; când ei se enervează, se agită şi devin diabolici, şi acest lucru se reflectă aici.
Linia care pleacă din „punctul unde toate se întâlnesc”, adică din vârful capului și ajunge la perineu se numeşte „linia reflecţiei”. Când începi cultivarea acesteia, se găseşte în faţa coloanei vertebrale; apoi, treptat, se modifică ajungând chiar în coloana vertebrală.
Linia reflecţiei se mai numea „vasul central” în vremurile străvechi. Practicanţii efectuau vizionarea interioară prin intermediul ei. Uneori este ascunsă, alteori este manifestă; pentru oamenii a căror putere internă este pură şi profundă, este manifestă când o folosesc şi este ascunsă când nu o folosesc.
Există, în plus, două vase pe fiecare parte a coloanei vertebrale, cunoscute sub denumirea de vasul drept şi vasul stâng.
Linia orizontală prin cele trei puncte cunoscute drept „cerul”, „ochiul” şi „deschiderea” se găseşte în cap; este, de asemenea, numită „linia esenţei”. Deschiderea ochiului către cer a fost iniţial numită inima cerului, şi se mai numeşte şi „tulpina” cerului. La nou născuţi există o încreţitură între sprâncene; mai târziu, când mai cresc, rămâne doar o singură gaură. Aceasta este diferită de la un individ la altul; unele sunt lungi, altele scurte. Numele corect al deschiderii ochiului ceresc este de fapt deschiderea ochiului către cer. „Deschiderea” se află în faţă, „ochiul” se găseşte în mijloc, iar „cerul” se află în spate. „Deschiderea” poate fi tratată prin acupunctură, „cerul” poate reflecta, iar „ochiul” este camera nirvana. Sfârşitul liniei esenţei este „trecătoarea pernei de jad”, în spatele capului.
Linia care începe din plexul solar și ajunge către mijlocul coloanei vertebrale este numită „linia puterii” sau „linia forţei”.
Linia ce se întinde din centrul zonei ombilicale este numită „linia conservării vieţii”. În stânga şi dreapta sa se găsesc rinichii; este regiunea „porţii vieţii” sau „uşii destinului”.
La 1,2-1,5 inci (aproximativ 3 – 3,8 cm) dedesubtul ombilicului, mergând pe interior către coccis, există o altă linie, folosită în practicarea cultivării; este numită „linia cultivării vieţii”.
În fiecare loc în care se întretaie linia esenţei, linia forţei şi linia cultivării vieţii se găseşte un câmp de elixir. Acestea sunt câmpurile de elixir superior, median şi inferior. Cele trei linii trec prin câmpurile de elixir, şi sunt orientate către cele trei trecători. În cultivarea rafinării, cele trei linii sunt trasate; când energia se află în mişcare, ea trece cu uşurinţă prin cele trei trecători.
Printre aceste linii, cele două linii verticale sunt linii strălucitoare vizibile prin vedere interioară, pe când cele patru linii orizontale sunt ascunse şi totuşi există, ca rute. În afara lor, există două linii în spaţiu, la marginea universului exterior.
La nivelul „persoanelor, lucrurilor şi evenimentelor” oamenii au o trecătoare superioară tainică, o trecătoare centrală tainică şi o trecătoare inferioară tainică. Trecătoarea superioară tainică este deschiderea ochiului către cer, numită şi deschiderea ancestrală; acesta este punctul prin care spiritul şi energia trec, intrând şi ieşind. Cei cinci venerabili străbuni ai taoismului nordic o numesc Deschiderea Stelei Nordului.
Întrucât această deschidere se găseşte între cei doi ochi şi cele două sprâncene, în vremurile străvechi ea era reprezentată prin trei puncte, care însemnau soarele, luna şi Steaua Nordului. Străbunul Lu (Lu Dongbin, n.ed.) a lucrat cu cei trei mii de discipoli ai săi – din care opt sute au murit în decursul acestui proces – exact acest punct, deschiderea ochiului către cer.
Străbunul Lu spunea: „Deschiderea ochiului către cer este misterul misterelor, deschiderea deschiderilor, modul de a uni interiorul cu exteriorul. Înţeleptul o deschide, nesăbuitul o închide. Cei ce o deschid trăiesc mult; cei ce o închid sunt distruşi în scurt timp.” El mai spunea: „A menţine sinceritatea este o activitate subtilă; există o minune a minunilor şi mai subtilă, care are loc atunci când toate activităţile reflexive sunt lăsate de-o parte.”
Când rafinarea ajunge la nivelul „cerului, pământului şi umanităţii” există trecători misterioase peste tot. Când cineva ajunge la nivelul şi mai înalt al „universului, timpului şi spaţiului”, deschiderea ochiului către cer nu se mai află înăuntrul corpului şi nu se află nici în afara corpului; ea se deschide spontan atunci când este utilizată. Străbunul Lu spunea: „Orice vezi nu este acela. Când doreşti ceea ce nu reprezintă ceva, atunci există o deschidere permanentă. Dar metoda practică constă în două cuvinte «menţinerea sincerităţii».”
Deschiderea ochiului către cer este drumul prin care lumina spiritului intră şi iese. Când oamenii au în mod inconştient halucinaţii, imagini şi intuiţii, sau când ei îşi construiesc în mod conştient imagini mentale specifice, ei pot veni cu întrebarea dacă asemenea imagini stranii şi de neînţeles din creier pot fi stabilizate în vreun fel, pentru a le controla. Daoiştii au urmat această linie de gândire în investigaţiile şi practicile lor. Prin cultivare, ei preiau controlul ratei de apariţie a acestor imagini în creier, apoi le proiectează în afara creierului pentru a le observa în mod clar, în final retrăgându-le. Drumul acestei proiecţii şi retrageri reprezintă deschiderea către ochiul spre cer.
Metoda antrenării pentru deschiderea către ochiul spre cer mai este numită şi „desenarea liniei esenţei”. Modul în care se efectuează acest lucru este următorul: după liniștirea minţii, şederea în linişte, aranjarea corpului şi armonizarea respiraţiei, se ridică capul şi se priveşte înainte, aducând încet viziunea îndepărtată prin intermediul luminii spiritului, aducând-l în „deschidere”, apoi mai adânc în „ochi”, apoi şi mai adânc în „cer”. Apoi se foloseşte lumina spiritului pentru a-l trimite repede înapoi, proiectându-l cât mai departe posibil, trimiţând-ul chiar către linia orizontului. Acest lucru se repetă de două ori; apoi, în final, lumina este colectată în locul „cerului”. „Cerul” mai este numit şi „oglinda temporalului”şi este o suprafaţă reflectivă; lumina spiritului este reflectată din acest loc.
***
Fragment din cartea „Opening the Dragon Gate: The Making of a Modern Taoist Wizard”, Thomas Cleary.
Metodele de cultivare daoistă a energiilor interne specifice corpului uman pot fi învățate în cadrul seminariilor de Alchimie Internă Neidan, organizate de catre Daoism.RO (asociatia Romana pentru Studii Daoiste).
