Ce înseamnă „să mănânci mai mult orez” în alchimia internă (II)

Neidan, sau alchimia internă (Chineză simplificată: 內丹 术; tradițională chineză: 內丹 術; pinyin: Shu Neidan), este o serie de doctrine ezoterice și practici fizice, mentale și spirituale folosite de inițiații daoiști pentru a obține prelungirea vieții și crearea unui organism spiritual nemuritor care să poată supraviețui după moarte.

În China și în Vest daoismul este asociat în primul rând cu personalitatea lui Lao Zi autorul celebrei cărți Tao-De Ching (Dao De Jing). Cartea a fost publicată și popularizată în toate mediile, în încercarea de decriptare a sensurilor evidente mult mai profunde decât interpretările ce apar la o primă lectură superficială. Poate fi descărcată de aici.

În Neidan corpul uman este descris în sutrele daoiste ca un cazan (sau „ding”), în care cele trei comori fundamentale ale alchimiei interne Jing („Esența”), Qi („Respirația/Energia”) și Shen („Spiritul”) trebuiesc cultivate în scopul îmbunătățirii sănătății fizice, emoționale și mentale, precum și pentru a realiza revenirea la unitatea primordială a Tao, adică, a deveni nemuritor. Astfel, procesul alchimic de creare a noului corp care să îl emuleze pe cel fizic dar să fie, în același timp, purificat, îmbunătățit și nemuritor este transpus metaforic în imaginile care descriu procesul de fierbere a cerealelor, adică acela de preparare a orezului.

Așa cum am arătat anterior, dacă analizăm caracterul chinezesc pentru Qi, obținem o descriere în imagini simple a procedeului meditativ – alchimic de „preparare” a Shen-ului. Dar ce poveste ascunde ideograma menită să descrie cuvântul Jing – Esență?

Caracterul chinezesc Jing, care are sensul de esență, se poate traduce în limba chineză contemporană prin expresiile „tânăr”, „verde-albăstrui”, „verde” sau „negru”. Ideograma acestuia este compusă din două elemente: radicalul orez, mi – 米, în stânga, și componentul fonetic qing – 青 din dreapta. Acesta are, din punct de vedere etimologic, două variante de formare prin alăturare.

Prima explicație ar fi că sensul acestuia ar porni de la ideea de viață 生 (formată la rândul ei din alăturarea 屮 (chè) – mugure, mlădiță, cu sol 土 (tu)) care crește lângă un puț, sau lângă o fântână 井 (apă). Ulterior, caracterul apă 井 a fost înlocuit cu yue, lună ⺝ (simbolul reprezentativ atât la astrului ceresc, cât și al lunii calendaristice).

Cum a apărut caracterul apă 井? Inițial, acesta a fost folosit pentru a desemna opt loturi pătrate de orez, împărțite în mod egal de opt familii care se înțeleseseră să păstreze în mijloc un loc special destinat fântânii din care să folosească în bună înțelegere, apa. Fântâna era reprezentată de un punct 八 (ba – opt) 家 (jia – casă, familie) 一 井. De altfel, luna august e denumită ba yue 八月 și este posibil ca această confuzie de termeni să ducă la apariția caracterului lună (yue) ⺝ care a înlocuit ulterior fântâna (apa) 井.

Daoiștii antici aduc adesea aminte în scrierile lor de metafora sămânței care trebuie plantată într-un mediu fertil, umed, metoda de cultivare a dantianului fiind adesea asemănată cu modul de cultivare a câmpului. Poate nu întâmplător dantian-ul din sutrele daoiste este asociat cu expresia „câmp de cinabru”. Și ca să extindem speculația în ciuda legilor lingvisticii, putem aminti că diferența dintre simbolul lună (yue) ⺝ și dan 丹 (dān) „roșu” (丹田 dāntián) este greu de remarcat pentru un începător în caligrafia chineză. Explicațiile etimologice pentru simbolul 丹 (dan) susțin că acesta ar fi format prin alăturarea simbolului  井 (puț, mină) cu punctul 丶care ar fi reprezentat minereul de cinabru (un sulfit de mercur, de culoare roșie). Așadar, e perfect legitim să ne imaginăm că sensul alchimic al obținerii Jing este amestecul dintre grăunța spiritului (millet – mi – 米) și câmpul de cinabru, numit dantian. De altfel, zona pubiană precum și cea a rinichilor este asociată în medicina tradițională chineză cu elementul apă. De altfel, unii autori de dicționare susțin că inițial, în antichitate, partea finală a caracterului Jing 青, a fost, de fapt 丹 (dan), nu ⺝ (lună).

Așadar, transformarea alchimică a Dantian-ului este modul prin care adeptul poate obține mai multă Esență, Jing, ingredientul absolut necesar pentru prelungirea vieții și obținerea unei vitalități de invidiat. Probabil că asta vroia povestitorul să amintească atunci când descria într-una dintre poveștile despre Lu Dongbin, celebrul nemuritor daoist, cum acesta gătea orez. (黃粱夢 Huáng Liáng Mèng – „Visul grăunței galbene”).

Calea Celor Cinci Grăunțe de Orez (chineză: 五 斗 米 道;) sau Calea Maestrului Ceresc, frecvent abreviat pur și simplu Maeștrii Cerești, a fost o mișcare daoistă chineză fondată de primul Maestru Ceresc Zhang Daoling în 142 CE. Zhang Daoling a anunțat că, într-un vis, i s-a arătat Lao Zi și i-a poruncit să scape lumea de decadență și să întemeieze un nou stat care să fie populat doar de oameni aparținând „poporului ales”.

Zhang a devenit, astfel, primul Maestru Ceresc și a început să se răspândească mișcarea nou înființată în întreaga provincie Sichuan. Mișcarea a fost denumită inițial Calea Celor Cinci Grăunțe de Orez, pentru că fiecare aspirant care dorea să se alăture trebuia să doneze Cinci Boabe de Orez.

Dar de ce cinci grăunțe de orez? În realitate, avem de-a face cu o altă metaforă a ideologiei daoiste chineze, grăunțele fiind reprezentarea grafică a ingredientelor alchimice corespunzătoare celor cinci elemente, mai precis a organelor interne ce dețin la rândul lor un tip propriu și specific de Shen / Spirit, necesar în procesul de obținere al Elixirului sau Esenței care să ajute la crearea unui corp metafizic nemuritor.

Așadar, când un maestru chinez îți sugerează „să mănânci mai mult orez” ceea ce vrea să spună este că ai nevoie să petreci mai mult timp meditând, și nu oricum!

Citește și: Ce înseamnă „să mănânci mai mult orez” în alchimia internă (I)