≡ Menu

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (IV)

Către finalul perioadei de post Bi Gu, este indicat ca practicantul să realizeze o ședință de practică la miezul nopții (între 11 p.m. și 1 a.m.). Aceasta va începe când se reîncepe consumul de hrană solidă, dar procesul este treptat. La început, practicantul trebuie să mănânce o bucată de fruct, nuci (alune, fistic, etc.) și puțină apă pentru a întrerupe postul înainte de a consuma hrană solidă. În ultima noapte, hrana se consumă mai devreme și imediat după aceea practicantul intră în postura de meditație ținând mâinile în forma Ba Gua (八卦子午式). Scopul acestei ședințe meditative este ca până la ora 11 hrana să ajungă în „stare gazoasă”(气化). Când acest proces este finalizat, practicantul trebuie să rămână total nemișcat și să se străduie să stea așa toată noaptea pentru a realiza un progres în urma căruia poate „vedea” anumite lucruri.

Practica Bi Gu creează toate condițiile necesare manifestării în corp a conceptului de vid. Corpul ajunge să fie „gol”, adică devine „recipient”. În a treia zi a Bi Gu apare senzația de tremur a picioarelor, fenomen obișnuit, de altfel. Efortul de a rămâne liniștit în tot acest timp trebuie să sporească, scopul fiind de a motiva Qi-ul corpului să se acumuleze prin reîntoarcere în Xia Tian și, apoi, de acolo să se declanșeze o mișcare ușoară. Când Xia Tian este activat și începe să vibreze ușor, energia are două posibilități: să se miște în sus sau în jos. Practicantul trebuie să urmărească spațiul său interior ca un observator detașat și să remarce care sunt căile prin care energia se mișcă din Xia Tian. Dacă energia se decide să urce, atunci practicantul va trebui să decidă dacă energia provenind de la hrana pe care a consumat-o (care o ia în jos) este mai mare decât energia care urcă. Acest lucru va determina direcția finală a energiei: dacă se mișcă în sus sau în jos, dacă spiralează sau se răsucește. Practicanții mai în vârstă sunt sfătuiți să o spiraleze înainte de a-i permite să urce. Practicanții mai tineri pot doar observa mișcarea fără a interveni, așteptând răbdători să vadă dacă energia începe să se rotească.

După Bi Gu, noaptea, între 11p.m. și 1 a.m. se va face un anumit tip de meditație. Folosind „respirația adevărată” pentru a conduce Yin în Yang Qi pentru a urca și Yang în Yin Qi pentru a coborî (用真人之气带阴中之阳气上升,阳中之阴气下降), se urmărește ca energiile să se întâlnească în Zhong Gong (中宫) pentru a genera mișcare. După ce s-a consumat hrană, la sfârșitul Bi Gu, practicantul așteaptă răbdător să apară cele două Gong – Zhong Tian (中田) și Xia Tian – și se face practica celor 5 organe interne pentru a vedea dacă acestea vor fi activate sau nu. Apoi se întoarce Qi-ul înapoi în Xia Tian.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Practica meditației de noapte trebuie să se facă pe pat. Se va pune accentul pe respirație (进风) – în alchimie se aceasta se numește „a lăsa vântul să intre”), pe stabilizarea corpului (封炉) („sigilează cuptorul și cazanul”) și Xin Fa (心法) – „mișcarea medicamentului intern” (内药在动). La ora 11 p.m. practicantul se trezește pentru a se așeza în meditație, stabilizează mintea, ascultă sunetele universului uman (intern) și ale cosmosului (extern). În timpul meditației, Qi-ul extern se va ridica în loc să se scufunde și întreaga persoană va deveni „goală” și fără „rădăcini”. Astfel, Qi-ul se poate ridica, dând o senzație de plutire. Vor apărea lumini în fața ochilor, dar practicantul nu trebuie să deschidă ochii, ci să urmărească lent luminile ce se mișcă.

Bi Gu este o practică în care practicantul se cunoaște și se înțelege pe sine. Aceasta poate dura 3, 5, sau 7 zile. Întregul proces este benefic, indiferent de numărul de zile ales, sau dacă aspirantul este într-o stare proastă. După 3 zile practicantul poate descoperi propriile probleme de sănătate. După 5 zile poate determina veriga cea mai slabă din corp. După 3 zile de post mai există încă materii fecale în intestine, dar după 5 zile intestinul gros va fi relativ gol. În timpul postului se vor face toate celelalte practici zilnice. Dacă perioada postului se extinde la 21 zile, atunci practicantul va putea să „vadă” multe lucruri. Procesul Bi Gu poate fi încheiat doar după ce practicantul este capabil să „vadă” diverse viziuni și diverse scene. Astfel, primul avantaj al Bi Gu este descoperirea punctului slab și al doilea este faptul că celulele slabe sau bolnave vor fi distruse în timpul acestui proces. În această manieră, calitatea sănătății practicantului se va îmbunătăți. Este nevoie de 7*7=49 zile pentru ca sângele corpului să se reînnoiască. Este și mai bine să se practice Bi Gu 9*9=81 zile.
În prima zi a practicii Bi Gu scopul este că practicantul să devină conștient și să simtă mișcarea celor 5 organe, să cunoască sunetele acestor mișcări și să aibă o idee clară despre ceea ce se întâmplă când organul este legat de alt organ (gust). Practica celor 5 organe interne este cunoscută și sub numele de „obținerea Micului Elixir”. Deci, generarea Elixirului intern este rezultatul final al practicii, nu reprezintă doar perceperea senzației de „gust” a fiecărui organ. Astfel se poate ajunge la armonia perfectă a celor 5 elemente și la echilibrarea tuturor organelor. Situația ideală este similară cu cazul celor cinci Generali ce răspund în același timp când sunt chemați de Împărat. În practică, când aspirantul stă în postura de meditație și se stabilizează, pot cele 5 organe să fie activate și să se ridice în același timp? Dacă practicantul decide să le coboare, pot organele să răspundă corespunzător?

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Al doilea scop al postului este acela de a afla ce se întâmplă cu organele interne dacă omul nu primește hrană din sursele obișnuite ale mediului extern. Când individul postește, energia existențială va fi consumată la început, astfel încât practicantul trebuie să se bazeze pe conectarea la Energia Cosmică pentru susținerea vieții. Când Energia Cosmică ajunge în corp, cum poate influența aceasta și cum poate ajunge la organul intern respectiv?

Al treilea scop al postului este de a permite practicantului să își cunoască cu adevărat organele interne: care sunt cele „puternice” și care sunt cele „slabe”? Poate acesta vedea organele interne? Dacă privește apa, pot organele interne să se asemene cu aceasta și să se comporte la fel? Răspund organele interne la comenzile practicantului, spre exemplu se rotunjesc sau se aplatizează la comandă?

Pe parcursul primei zile de Bi Gu practicantul trebuie să îndeplinească cinci cerințe:

  • să asculte cu inima (nu cea fizică) (心内听)
  • să reîntoarcă Shen-ul(收神)
  • să stabilizeze corpul (收身)
  • să stabilizeze viziunea (收视)
  • să echilibreze inima internă (收心)
  • să stabilizeze Yi-ul (收意)

Astfel, practicantul se tratează bine pe sine și își onorează viața. Prima și ultima cerință sunt cele mai importante. Celelalte trei sunt mai ușor de controlat. Dacă practicantul nu este capabil să coordoneze Shen-ul în prima zi, atunci este bine să-și acorde timp și să facă practica lent în direcția corectă. Același lucru se aplică și la liniștirea corpului după ce corpul a fost stabilizat.

Ipotetic, dacă individul nu are o inimă fizică ci una artificială, atunci funcționarea urechilor va ajunge la maxim. La persoanele în vârstă are loc același fenomen – nu pot să audă în exterior prea bine, dar au un simț mai acut al auzului interior. A asculta cu inima necesită dezvoltarea capacității de a asculta cu întregul corp, în același timp urechile fiind orientate către universul interior. Capacitatea de a asculta în inimă (心内听) este un reper pentru Bi Gu. Bineînțeles, această cerință, de a asculta în inimă, este diferită pentru fiecare om. Se folosește întregul corp ca să se acordeze către interior pentru a simți mișcările, a vedea care dintre organele interne sunt capabile să se „gazeifice”, să vadă dacă Jing-ul poate fi transformat în Qi după ce organele interne s-au „gazeificat”. Să simtă dacă orice sunet este generat în timpul tuturor acestor mișcări, să simtă dacă medicamentul intern (elixirul) este generat în interior.

Citește și:

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (I)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (II)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (III)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu 辟谷)? (V)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (VI)

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment