≡ Menu

Carul Mare și secretele Mecanismului Celest în tradiția daoistă

Carul Mare, de asemenea, cunoscut și sub denumirea de Plugul sau Ursa Mare, este un asterism de șapte stele recunoscute ca o grupare distinctă în multe culturi ale antichității. Acestea sunt cele mai luminoase stele ale constelației oficiale Ursa Mare; șase dintre ele sunt stele de magnitudine doi, în timp ce numai Megrez (δ) este de magnitudine 3. Steaua Nordului (Polaris) cea care indică polul de nord pe Pământ, poate fi localizată prin extinderea unei linii imaginare de la Merak (β) prin Dubhe (α). Polaris face parte din „Carul Mic”, Ursa Mică.

carul mareCele șapte stele componente ale constelației sunt foarte importante în astrologia daoistă. Tradiția spune că sunt nouă stele – pe lângă cele șapte stele vizibile existând două stele invizibile, una pe fiecare parte a stelei Alkaid. Legenda spune că la început au existat în total 9 stele (北斗 九星), dar 2 au dispărut și nu mai pot fi vizibile în zilele noastre, iar cei care pot vedea cele 2 stele nevăzute vor avea o viață îndelungată. În mitologia clasică chineză, se spune că Zeița Doumu a dat naștere la cele nouă stele care alcătuiesc asterismul actual.

Dou Mu este Zeița chineză a Stelei Nordului, și păstrătoarea cărții vieții și a morții. Ea este mama celor Nouă Regi Celești.

Se crede că cele șapte stele ale Carului Mare sunt responsabile de soarta omului și a pământului în univers. Fiecare stea controlează soarta pământească pentru o perioadă de 20 de ani. Divizia de 3 yuani și 9 Yun (三 云 九 運) din Feng Shui a provenit de la această teorie.

Cele 9 stele, care nu sunt desemnate prin nume, precum planetele, ci prin cifre, au denumiri tradiţionale chinezeşti (variantele ţin de traducători), dar care sunt rar cunoscute sau folosite:

steaua 1 – Lupul lacom sau lupul înfometat (Tan Lang)
-steaua 2 – Marea Poartă (Ju Men)
-steaua 3 – Salariul sau averea pusă la păstrare (Lu Cun)
-steaua 4 – Literatura sau învaăţaţii (Wen Qu)
-steaua 5 – Puritatea sau castitatea (Lian Zhen)
-steaua 6 – Războinicul sau militarul (Wu Qu)
-steaua 7 – Armata distrusă sau armata distrugătoare (Po Jun)
-steaua 8 – Ajutorul din stânga sau asistentul din stânga (Zou Fu)
-steaua 9 – Ajutorul din dreapta sau asistentul din dreapta (You Bi)
Ultimele două stele compun oiştea Carului Mare.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Denumirile sunt interesante din punct de vedere simbolic şi există practici meditative dedicate acestora în majoritatea scrierilor despre alchimia internă care s-au păstrat până în prezent.  Chinezii antici denumeau totul simbolic, iar dovada cea mai clară a acestei orientări este scrierea, simbolismul fiind dat de o energie pe care respectivul obiect o emitea.

În continuare, iată care sunt semnificaţiile şi conexiunile acestor stele.
-1 – este Steaua de Apă Albă, care indică prosperitate de mult trecută şi conferă înţelepciune, faimă şi noroc.
-2 – este Steaua Pământ Negru, care generează boli, având o influenţă malefică, deşi în anumite situaţii conferă fertilitate şi sănătate.
-3 – este Steaua Copac Verde Strălucitor, care predispune la nenoroc, certuri, furturi
-4 – este Steaua Copac Verde, care generează realizări ştiinţifice, creativitate, idile, relaţii extraconjugale.
-5 – este Steaua Pământ Galben, care are o influenţă nefavorabilă, predispunând la catastrofe, boli, procese, moarte.
-6 – este Steaua Metal Alb, care conferă autoritate şi respect, prosperitate în declin
-7 – este Steaua Metal Roşu, care generează competiţie şi tendinţe distructive, prosperitate curentă
-8 – este Steaua Pământ Alb, care conferă fericire şi bunăstare, prosperitate în viitorul apropiat
-9 – este Steaua Foc Purpuriu, care accentuează caracterul favorabil sau nefavorabil, generează prosperitate viitoare.
Este evident faptul ca aceste stele sunt în strânsă legătură cu cele 5 elemente (după cum le arată şi numele), de aici derivând şi compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre ele. În astrologia chineză acestea au influenţe periodice, care se întind pe decenii, ani, luni şi zile.

Carul Mare execută o mișcare de rotație în jurul Stelei Nordului pe parcursul celor patru anotimpuri, creând pe cer o Swastikă. Simbolul svasticii este una dintre cele mai vechi moșteniri ale culturilor antice, pe care tradițiile au considerat-o un simbol al luminii și norocului.

Mișcarea de rotație a Carului Mare în jurul Stelei Polare simbolizează în Neidan reîntoarcerea internă a luminii, sau, mai bine spus,  „Mecanismul Luminii” ori „Mecanismul Ceresc.” Steaua Nordului, nemișcată și neclintită în spațiu, simbolizează centrul asupra căruia adeptul se focalizează în timpul meditației.

carul mare 1În textele daoiste luate în considerare aici (Chin-shu yü-tzu (Jade Characters of the Golden Book)), stelele din constelația Carul Mare sunt înconjurate de o rețea de stele care aruncă o „lumină neagră” sau „lumină care nu strălucește”, în jurul celor luminoase. Aceste stele sunt locuite de zeități de sex feminin care sunt de obicei invocate în mai multe exerciții pentru a conferi adeptului puterea invizibilității.

Ele se numesc „cele care se ascund prin transformare și ajung la Origine”, sau „cele care își ascund corpul și își arată adevărata formă.” Aceste zeități sunt considerate cele „Nouă Yin ale Împăratului.” Omologii celești ai celor nouă divinități obscure, ele ajută la transformarea și multiplicarea adeptului, în încercarea sa de „ascundere în cele opt direcții”, și în procesul de „ascundere a corpului și închidere a luminii.”

În timpul meditației, adeptul face ca aceste zeități să fuzioneze într-o viziune a unui copil mic care se numește „nepermanent” (wu-ch’ang) și are numele de „Metamorfoză” (Pien-hua). Purtând soarele pe cap, luna în gură și Carul Mare în mâini, copilul poate, apoi, ilumina corpul adeptului.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Se poate, de asemenea, spune că în tradiția alchimiei interne Carul Mare este asociat cu transformarea. Astfel, stelele Carului se numesc „luminile în mișcare ale celor șapte stele” sau cele „șapte transformări.”

În tradiția daoistă practicile legate de ascensiunile imaginare ale practicantului către stele apar în mai multe forme. Una dintre cele mai frumoase practici daoiste legate de constelația carului mare constă în a „dormi în car.” „Cartea de Aur a Caracterului de Jad” recomandă desenarea carului pe salteaua practicantului, astfel încât steaua Chen-Jen (a treia stea) să fie în asociere cu locul capului, picioarele stâng și drept să fie aliniate, respectiv, cu direcția stelelor fu și pi, iar mâinile stângă și dreaptă să atingă a doua și a patra stea. În acest fel, practicantul este întins cu mâinile încrucișate în direcția celei de a doua și a patra stele și cu picioarele pe stelele fu și pi. Când meditează în poziția acesta, el va putea vizualiza esența celor nouă stele transformată într-o divinitate, așezată pe un car, care vine să-l întâlnească. Practicantul nu trebuie decât să absoarbă esența acestora, care apoi se va aprinde în interiorul corpului său.

Înţelepţii antici considerau că energia universală, care izvorăşte din miezul cosmosului, este filtrată de stelele Ursei Mari, care formau o interfaţă între sursa primordială şi lumile aflate în planurile de jos. Aceasta interfaţă se întinde între Vega şi Steaua Polară. Vega reprezintă polul răcoros, pasiv, ceva mai întunecat, fiind comparabilă cu energia Lunii, având deci o natură yin. Steaua Polară reprezintă polul activ, luminos, fiind comparabilă cu energia Soarelui, având o natură yang. Între cele două se afla cele 7 stele ale Ursei Mari, așadar putem spune că în total există 9 stele ce constituie baza sistemului astrologic al „stelelor zburătoare”.

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment