În astrologia chineză fiecare an zodiacal este asociat atât cu un animal dar și cu unul dintre cele cinci elemente foc, metal, pământ, apă sau lemn.
Aceste două caracteristici, adică semnul zodiacal și elementul, influențează astrologia anului. De exemplu, 2017 este anul cocoșului de foc. Fiecare combinație element-semn apare la fiecare 60 de ani deoarece avem 12 semne și cinci elemente.
Persoanele născute în zodia cocoșului vor fi ghinioniste în 2017
Conform astrologiei chineze, se spune că persoanele aflate în anul propriilor zodii sfidează „Zeul Vârstei” și astfel acesta îi va blestema. Așadar în 2017 persoanele născute în 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005 vor fi nenorocoase în 2017.
Anul chinezesc nu începe de la 1 ianuarie
Un an zodiacal Chinezesc începe odată cu startul Festivalului Primăverii (春节 – Chun1 Jie2) conform calendarului tradițional solar Chinez. Startul Festivalului Primăverii în 2017 are loc în data de 3 februarie. Totuși, majoritatea chinezilor au tendința de a considera începutul anului zodiacal Chinez conform calendarului tradițional LUNAR, astfel că anul lunar al cocoșului 2017 începe pe 28 ianuarie.
Anul Cocoșului 2017 are două primăveri
Conform calendarului tradițional chinez solar începutul primăverii începe totdeauna în 4 februarie.
Deoarece anul lunar 2017 începe pe 28 ianuarie și se termină pe 15 februarie 2018, vom avea două începuturi ale Festivalului Primăverii, unul în 3 februarie 2017 și celălalt în 4 februarie 2018.
Nu toți anii lunari cuprind două începuturi ale primăverii. Anii lunari pot avea un început, două începuturi sau, uneori, nici un început al primăverii. Aceasta deoarece un An Lunar Chinez poate începe în orice zi din intervalul 21 ianuarie – 20 februarie, deci poate avea o lungime de minim 354 sau maxim 384 de zile.
Anul cocoșului 2017 are 13 luni
Deoarece avem 13 luni în loc de 12, anul două mii șapte spre ce va totaliza 384 de zile. Pentru a păstra calendarul lunar chinezesc în intervalul unei jumătăți de luni a calendarului tradițional solar, vom avea o lună în plus în 2017 (vom avea două luni lunare cu număr de ordin 6, a doua începând pe data de 23 iulie)
Intervalul orar specific cocoșului este de la 5 p.m. la 7 pm.
În timpurile străvechi oamenii nu aveau ceasuri la mănă sau pe perete; aceștia foloseau cele 12 Ramuri Pămîntești pentru a împărți fiecare zi în câte 12 perioade egale. Fiecare perioadă din cele 12 avea câte două ore și purta numele propriei Ramuri Pământești.
De dragul amuzamentului, convențional, oamenii le-au înlocuit cu cele 12 semne zodiacale, în conformitate cu secvența lor și au inventat proverbe referitoare la fiecare perioadă și la comportamentul fiecărui animal corespondent. Orele cocoșului sunt de la 5 p.m. la 7 p.m. „când cocoșii se întorc în cotețe„.
Ce simbolizează cocoșul în China?
În afară de faptul că este al 10 le-a semn în zodiacul Chinezesc, cocoșul reprezintă simbolul a șapte lucruri în China:
Punctualitate și onestitate
În cultura tradițională chineză cea mai importantă calitate a cocoșului la nivel simbolic este punctualitatea și onestitatea.
==========================
Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00
ÎNSCRIE-TE AICI
==========================
În timpurile străvechi, chiar dacă puteai calcula aproximativ ora, folosind instrumente mai simple, se consideră că nici unul nu egala o alarmă care să te ajute să te trezești dimineața.
Deoarece la fiecare răsărit auzeau cocoșul strigând cucurigu, oamenii au asimilat acestui semnal începutul unei noi zile.
Bravură și competitivitate
Al doilea lucru simbolizat de către cocoși se află în zona curajului și a competitivității.
Foarte des vedem doi cocoși luptându-se între ei pentru supremație. Lupta fierbe în sângele fiecărui cocoș. De-a lungul timpului s-au organizat lupte între cocoși și s-a dezvoltat chiar o piață de pariuri în acest sens.
Cocoșii de luptă erau hrăniți înaintea fiecărei competiții cu o dietă specială pentru a face față sângeroaselor înfruntări. Numeroși luptători au învățat curajul și competitivitatea din eforturile eroice ale cocoșilor.
Sfințenie
Cocoșii simbolizează vânătorul de fantome. În poveștile populare chinezești toate fantomele se sperie când cocoșuul strigă „cucurigu”. Fantomele nu pot apărea decât noaptea iar strigătul cocoșului înseamnă începutul zilei, astfel că un simplu „cucurigu” lasă toate fantomele fără nici o putere.
Găsim această superstiție foarte devreme în istoria Chinei. În timpul fiecărui festival al primăverii, locuitorii Fluviului Yangze inferior, își lipeau pe ușa de la intrarea principală imaginea unui cocoș. Ei credeau ca astfel previn tentativele fantomelor de a pătrunde în casă.
Vârstnicii își învață copiii să imite strigătul cocoșului. Copiii sunt învățați ca în cazul întâlnirii cu o fantomă să imite strigătul cocoșului pentru a o îndepărta.
Zeul Soarelui
Oamenii din China Veche aveau credința că soarele este simbolizat de către cocoș deoarece sunetul „cucurigu” întâmpina de fiecare dată apariția soarelui deasupra liniei orizontului.
Se credea astfel că răsăritul nu ar fi fost posibil fără acest sunet. În timpurile străvechi chinezii au folosit cocoșul și sângele lui pentru venera zeii și pentru a proteja casa și familia împotriva relelor.
Chiar de dinaintea perioadei Qin (2100 – 221 Î.C.) au existat multe ritualuri ce includeau sacrificii de cocoși pentru a obține bunăvoința zeităților specifice. În plus, și astăzi găsim în multe regiuni ale Chinei astfel de ritualuri.
Norocul
Cocoșul simbolizează norocul . În limba chineză cuvântul cocoș (鸡, jī) are pronunția similară cuvântului noroc (吉,jí).
Există credința că, înainte de a fi domesticit de către oameni, cocoșul aparținea aceleiași familii cu a Phoenix-ului.
Cocoșii sunt minunați, cu creste roșii, pene colorate și cozi aurii. La început oamenii au denumit cocoșii folosind cuvântul similar noroc (吉,jí) tocmai datorită similitudinii lui cu pasărea Phoenix, la rândul iei simbol al norocului.
Normalitate
Cocosul reprezintă normalitatea în China, deoarece îl întâlnim cel mai des prin curțile oamenilor iar carnea lui e cea mai consumată la gătit.
Chinezii au observat că deși depun efort mare în fiecare zi pentru a găsi hrană, cocoșii nu acumulează decât strictul necesar, fără a putea economisi nimic în plus.
Prosperitate
Puțin în contradicție cu simbolul precedent, prosperitatea, ca simbolistică a cocoșului, a apărut în urma observației că aceștia se reproduc destul de repede. O rată mare a reproducerii aduce spor demografic și bogăție, în concepția chineză.
==========================
Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00
ÎNSCRIE-TE AICI
==========================
Vechea China atestă existența unei tradiții conform căreia, atunci când un mire nu putea să participe la propria nuntă, sătenii foloseau un cocoș ca reprezentare a mirelui, cocoș pe care îl plasau lângă mireasă pe tot parcursul ceremoniei nunții.
Compatibilități ale nativului cocoș
În ceea ce privește viață amoroasă cocoșul este maxim compatibil cu Șarpele și Boul, și deloc compatibil cu Șobolanul, Iepurele, Calul și Porcul.
Cocoșul este complementar cu tigrul și dragonul.
Profesiile cocoșului
Profesori, jurnaliști, medici sau asistenți medicali, funcționari publici, restauratori, frizeri, responsabili cu relațiile publice
Cum sunt cocoșii?
Observatori, harnici, direcți, deschiși, cinstiți, disponibili, curajoși, talentați, auto-încrezători, activi, amuzanți, populari, comunicativi, extrovertiți
… dar și histrionici, vanitoși lăudăroși;
Vedetele native în zodia cocoșului
Natalie Portman, Li Longji, Prince Philip, Yoko Ono, Beyonce Knowles, Ye Jianying, Faye Wong, Li Xiaopeng, Peter Drucker, Britney Spears, Matthew McConaughey, Tie Ning.