In Vinerea Mare ne reamintit ziua judecatii, rastignirii si mortii lui Isus pe cruce. Biblia mentioneaza ca Isus a fost omorat pe nedrept, iar acest lucru reiese nu doar din profetiile din Vechiul Testament sau din scrisorile lui Pavel, ci inclusiv din modul cum s-a derulat procesul care a condus la condamnarea si rastignirea lui Isus.
Trebuie mentionat ca Isus a avut parte de doua procese: unul dupa legea iudaica si altul dupa legea romana. Atat sistemul iudaic de judecata, dezvoltat de Moise in jurul anului 1250 i.Cr., cat si cel roman aveau trei instante de judecata, parcurse si de catre Isus.
Astfel, Isus a fost judecat dupa legea iudaica de catre Anna, Caiafa si Sinedriu (cunoscut si ca Sanhedrin), iar dupa legea romana de catre Pilat, Irod si iarasi de catre Pilat.
Daca sistemul juridic roman este mai cunoscut si studiat in scolile de drept, cel iudaic este mai putin cunoscut, desi a fost dezvoltat cu mult inainte de cel roman. Multe dintre prevederile codului iudaic au fost preluate de cel roman si asa au ajuns inclusiv pana in codurile romanesti.
Prezint mai jos cateva clarificari in legatura cu sistemul de judecata iudaic pentru a intelege viciile de procedura din procesul lui Isus. Pe alocuri voi insera si prevederi similare din Constitutia Romaniei sau Codul de procedura penala romanesc.
Societatea iudaica functiona dupa lege
Jurisprudenta din sistemul de justitie iudaic isi are baza in Torah, sau Legea lui Moise (scrisa undeva in jur de 1250 i.Cr.), cuprinsa in primele cinci carti din Vechiul Testament (Facere/Geneza, Exod/Iesire, Deuteronom, Numeri si Levitic).
Odata cu intrarea in tara Canaanului, dupa ce au iesit din robia egipteana, intreaga societate iudaica era guvernata de Lege. Fara exagerare se poate spune ca societatea iudaica a fost una in care domnea legea („rule of law”).
Copiii evrei erau invatati de mici despre lege si porunci si cum sa le respecte, traditie care se pastreaza si azi.
„1. Iata poruncile, hotararile si legile pe care mi-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru sa va invat, ca sa le paziti in pamantul acela in care mergeti, ca sa-l luati in stapanire:
2. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau si toate hotararile Lui si poruncile Lui, pe care ti le spun eu astazi, sa le pazesti tu si fiii tai si fiii fiilor tai, in toate zilele vietii tale, ca sa se inmulteasca zilele tale.
3. Asculta dar, Israele, si sileste-te sa implinesti acestea, ca sa-ti fie bine Si sa va inmultiti foarte, precum ti-a grait Domnul Dumnezeul parintilor tai ca-li va da pamantul unde curge lapte si miere. Acestea sunt hotararile si legile pe care le-a dat Domnul Dumnezeu fiilor lui Israel in pustie, dupa iesirea lor din pamantul Egiptului.
4. Asculta, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
5. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, din toata inima ta, din tot sufletul tau si din toata puterea ta.
6. Cuvintele acestea, pe care ti le spun eu astazi, sa le ai in inima ta si in sufletul tau;
7. Sa le sadesti in fiii tai si sa vorbesti de ele cand sezi in casa ta, cand mergi pe cale, cand te culci si cand te scoli.
8. Sa le legi ca semn la mana si sa le ai ca pe o tablita pe fruntea ta.
9. Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale.” (Deuteronom 6)
Se poate observa ca urmarea legii era sinonima cu ascultarea de Dumnezeu.
Tot Moise este cel care separa puterile in stat, stabilind puterea executiva (capetenii), legislativa (rolul ei era sa interpreteze Legea) si judecatoreasca. Acest principiu al separatiei celor trei puteri s-a pastrat pana azi si e fundamentul oricarei democratii.
Rolul instantelor de judecata
Pentru a evita actiunile violente ale unuia impotriva altuia, legea lui Moise a stabilit ca oricine are o neintelegere cu cineva sa nu se razbune, ci sa mearga la judecator.
„De va fi neintelegere intre oameni, sa fie adusi la judecata si sa fie judecati; celui drept sa i se dea dreptate, iar cel vinovat sa se osandeasca” (Deuteronom 25, 1).
Razbunarea era interzisa categoric, deoarece se considera ca razbunarea este numai a lui Dumnezeu: „A Mea este razbunarea si rasplatirea cand se va poticni piciorul lor” (Deuteronom 32, 35).
Instantele de judecata au fost stabilite in urma urmatoarei porunci: „In toate cetatile tale, pe care ti le va da Domnul Dumnezeul tau, sa-i pui judecatori si capetenii dupa semintiile tale, ca sa judece poporul cu judecata dreapta” (Deuteronom 16, 18).
Egalitate in fata legii pentru toti. Judecatorii sa nu ia mita
Judecatorilor li se cerea sa nu ia mita si sa nu fie partinitori: „Sa nu strici legea, sa nu cauti la fata [adica sa fii partinitor – n.n.] si sa nu iei mita, ca mita orbeste ochii inteleptilor si stramba pricinile drepte” (Deuteronom 16, 19).
Mai mult, legea lui Moise stipula ca toti care se gaseau in tara lor, chiar daca nu erau evrei, erau egali in fata legii, bucurandu-se de aceleasi drepturi cand se prezentau in fata judecatorului.
„Sa nu judeci stramb pe strain, pe orfan si pe vaduva, si vaduvei sa nu-i iei haina zalog. Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in Egipt si Domnul Dumnezeul tau te-a izbavit de acolo, de aceea iti si poruncesc eu sa faci aceasta” (Deuteronom 24, 17-18).
In alta parte se spune: „Aceeasi judecata sa aveti si pentru strain si pentru bastinas, ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Levitic 24, 22)
Aceasta porunca mai este intarita si in alta parte: „Strainul, care s-a asezat la voi, sa fie pentru voi ca si bastinasul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva, ca si voi ati fost straini in pamantul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sa nu faceti nedreptate la judecata, la masura, la cantarit si la masuratoare” (Levitic 19, 34-35).
Dupa separatia puterilor in stat, egalitatea in fata legii este un alt principiu de baza al democratiei moderne, prevazut si in Constitutia Romaniei: „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege” (Art. 16, alin. 1-2).
Revenind la Biblie, nu doar ca judecatorului ii era interzis sa nu judece stramb pe „strain”, dar era si blestemat daca o facea: „Blestemat sa fie cel ce va judeca stramb pe strain, pe orfan si pe vaduva!” (Deuteronom 27, 19).
Conceptia iudaica era ca o justitie nedreapta conduce la dezordine sociala, moarte si pierderea stapanirii asupra tarii: „Cauta dreptate si iar dreptate, ca sa traiesti si sa stapanesti pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da” (Deuteronom 16, 20).
Intreg Vechiul Testament relateaza momente din istoria poporului evreu cand acesta, indepartandu-se de la Lege, a ajuns sa piarda si stapanirea tarii.
Proces echitabil. Proportionalitatea pedepselor. Cum se judeca
Pornind de la aceste principii, sistemul iudaic de justitie a fost asa conceput incat sa asigure cadrul unui proces echitabil unde cel acuzat sa se poata apara.
“Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”, se spune si in Constitutia Romaniei, art. 21, alin. 3.
In cazul in care cineva din Israel era gasit vinovat si merita o pedeapsa, aceasta trebuia sa fie proportionala cu fapta.
„Daca celui vinovat i se va cuveni bataie, sa porunceasca judecatorii sa fie pus jos si sa fie batut inaintea lor, dupa masura vinovatiei lui” (Deuteronom 25, 2).
In alta parte se spune: „Iar de va fi si alta vatamare, atunci sa plateasca suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vanataie pentru vanataie” (Exod 21, 23-25).
Asadar, daca cineva era acuzat ca a cauzat pierderea unui ochi altei persoane, cel acuzat nu putea fi pedepsit cu scoaterea a doi ochi sau cu moartea.
In cazul in care un judecator nu era sigur ce pedeapsa sa administreze, i se cerea sa se roage si sa se consulte cu cei mai batrani in gasirea pedepsei cuvenite.
„Daca in vreo pricina oarecare iti va fi greu de ales intre sange si sange, intre judecata si judecata, intre batai si batai si in cetatile tale parerile vor fi impartite, atunci scoala si du-te la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tau, ca sa-I fie numele acolo, si vino la preoti, la leviti si la judecatorul care va fi in zilele acelea si intreaba-i, iar ei iti vor spune cum sa judeci.” (Deuteronom 17, 8-9)
Marturia
La baza sistemului de judecata iudaic statea marturia, deoarece probe scrise sau inregistrari nu se gaseau pe timpul respectiv.
Din acest motiv a noua porunca din decalog prevedea expres: „sa nu depui marturie mincinoasa”.
In cazul in care instanta de judecata depista un martor mincinos, acestuia trebuia sa i se administreze exact pedeapsa care trebuia sa fie administrata celui acuzat pe baza martorului mincinos.
Marturia mincinoasa era considerate un rau absolut in societate si care trebuia starpit din mijlocul poporului.
„Si judecatorii sa cerceteze bine si, daca martorul acela va fi martor mincinos si va fi marturisit stramb asupra fratelui sau, sa-i faceti ceea ce voise sa faca el fratelui sau. Si asa sa starpesti raul din mijlocul tau; Si vor auzi si ceilalti si se vor teme si nu se vor apuca sa mai faca in mijlocul tau acest rau” (Deuteronom 19, 18-20).
Marturia nu putea fi data de oricine si oricum. De exemplu, cel acuzat nu se putea incrimina prin propria marturie, iar daca spunea ceva care sa-l auto-incrimineze nu era luat in considerare de catre judecatori.
De asemenea, cineva care a participat cu un acuzat la comiterea unei incalcari a legii nu putea deveni martor al acuzarii (denuntator, cum ar veni azi) deoarece era considerat ca si el se face vinovat de aceeasi fapta ca si cel acuzat.
In cazul celui osandit la moarte erau necesari cel putin doi martori ai acuzarii, care erau audiati separat iar marturia lor trebuia sa coincida.
„Cel osandit la moarte sa moara dupa spusele a doi sau trei martori; iar pe spusa unui singur martor sa nu fie osandit nimeni la moarte” (Deuteronom 17, 6).
Despre judecatori, proces si instantele de judecata
Judecatorii erau alesi dintre barbatii intelepti, cunoscatori a mai multor discipline si limbi, care aveau si copii, in felul acesta asigurandu-se ca au si compasiune.
In poporul evreu existau trei instante de judecata, in functie de marimea localitatii. Daca localitatea era mica tribunalul era format din pana in trei judecatori, daca era medie instanta era compusa din 23 de judecatori (aceasta se mai numea si Sinedriu/Sanhedrin local), iar la Ierusalim era instanta suprema, cunoscuta si sub numele de Marele Sinedriu/Sanhedrin.
Marele Sinedriu era compus din 71 de judecatori, care cuprindeau 23 de capetenii ale preotilor, 24 de batrani, 23 de scribi plus mai marele preotilor (pe timpul lui Isus acesta a fost Caiafa).
Procesul propriu zis trebuia sa se desfasoare numai pe durata zilei, public si intr-un loc specific (echivalentul salii de judecata azi). Nu era permis ca procesul sa aiba loc noaptea, in casa cuiva, ori in secret.
Odata ce martorii acuzarii si acuzatul veneau in fata instantei, judecatorii se analizau pe sine daca au vreo partinire fata de unde dintre parti, iar daca aveau se abtineau din proces.
In cadrul procesului, judecatorii analizau numai ce spun fiecare dintre parti si nu puteau aduce ei insisi acuzatii impotriva celui acuzat.
Dupa ce procesul public se termina si toti martorii erau audiati, completul se retragea pentru a delibera.
In cazul pedepsei capitale, sentinta nu putea fi data in aceeasi zi cu procesul, ci necesita cel putin o zi intre proces si deliberare. In noaptea si ziua respectiva judecatorii posteau, se rugau si analizau cu luare aminte probele si marturiile.
Hotararea finala se dadea in urma unui vot, care pornea de la cel mai tanar judecator din complet la cel mai batran, prevenindu-se astfel ca judecatorii mai batrani sa-i influenteze in decizie pe cei tineri. Acelasi sistem se practica si azi in instantele de judecata din Romania cand se iau deciziile.
Existau prevederi exprese in legea lui Moise ca atunci cand judecau, judecatorii nu aveau voie sa se uite la fata oamenilor, la statutul lor social si nu trebuiau sa tina cont de opinia publica.
„Sa nu te iei dupa cei mai multi, ca sa faci rau; si la judecata sa nu urmezi celor mai multi, ca sa te abati de la dreptate; Nici saracului sa nu-i fii partinitor la judecata!” (Exod 23, 2-3).
In alta parte se spune: „Sa nu faceti nedreptate la judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui puternic sa nu te sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproapele tau” (Levitic 19, 15).
Prezumptia de nevinovatie
Sistemul de justitie iudaic respecta prezumptia de nevinovatie, adica pana la condamnarea finala oricine era considerat nevinovat.
„Nu ajunge numai un martor pentru a vadi pe cineva de vreo vina sau de vreo nelegiuire sau de vreun pacat de care s-ar fi facut vinovat, ci orice pricina sa se dovedeasca prin spusa a doi sau trei martori” (Deuteronom 19, 15).
Prezumptia de nevinovatie exista si in Codul de procedura penal romanesc: „Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva” (Art. 4).
Pentru ca in sistemul iudaic se respecta prezumptia de nevinovatie, cel care avea o acuzatie impotriva altcuiva mergea prima data in fata judecatorului si isi prezenta cauza. Abia dupa ce judecatorul il asculta si considera cauza sa admisibila, judecatorul trimitea garzile sa-l aduca pe cel acuzat.
Acest sistem exista azi in justitia americana, unde procurorul prezinta prima data probele pe care le are in acuzare in fata unui mare juriu (grand jury) si a unui judecator, unde trebuie sa dovedeasca o cauza probabila ca persoana acuzata ar fi comis infractiunea. Abia daca poate dovedi acest lucru judecatorul aproba punerea sub acuzare a persoanei si aducerea acesteia la interogatoriu.
In momentul in care judecatorul evreu dadea ordin ca cel acuzat sa fie adus in fata completului, celui acuzat trebuia sa i se comunice acuzatiile pentru care e adus.
Acuzarea in sistemul de judecata iudaic se facea pe baza martorilor acuzarii, care trebuiau sa initieze acuzatiile inainte ca procesul sa fi pornit. Odata ce procesul se pornea, nu mai putea fi adus un martor al acuzarii.
Apararea
Pentru a se apara, cel acuzat putea folosi dreptul la tacere, aduce martori ai apararii sau sa dispute acuzatiile facute de martorii incriminatori.
Dreptul la tacere este un drept mentionat si in Codul de procedura penala din Romania: “In cursul audierii, suspectul sau inculpatul isi poate exercita dreptul la tacere cu privire la oricare dintre faptele ori imprejurarile despre care este intrebat” (art. 109, alin. 3).
De mentionat ca dupa inceperea procesului, cel acuzat putea sa aduca continuu martori si dovezi in favoarea nevinovatiei sale, in timp ce acuzarea nu mai putea.
Viciile de procedura din procesul iudaic a lui Isus
Analizand relatarile evanghelice despre procesul lui Isus in instantele iudaice, descoperim ca acestea au incalcat propria jurisprudenta pentru a-l osandi pe Isus cu orice chip.
La o lectura a relatarilor procesului lui Isus din cele patru Evanghelii am descoperit cel putin 30 vicii de procedura in procesul din instantele iudaice care au condus la un proces inechitabil si la condamnarea lui Isus pe nedrept.
Oricare dintre aceste vicii ar fi trebuit sa conduca la exonerarea lui Isus de orice acuzatie i s-a adus.
1. Isus a fost denuntat de un complice
„Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducandu-se la arhierei, a zis: «Ce voiti sa-mi dati si eu Il voi da in mainile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginti.»” (Matei 26, 14-15).
Dat fiind ca Iuda a fost ucenic a lui Isus nu putea deveni martor al acuzarii impotriva celui cu care a fost pana atunci.
„Marturia unui complice [in acest caz Iuda] nu este permisa in legea rabinica…, deoarece nici viata unui om, nici libertatea sa, nici reputatia sa nu pot fi puse in pericol de rautatea celui care a marturisit el insusi ca este un criminal”, afirma Samuel Mendelsohn in cartea „Jurisprudenta penala in Israelul antic”.
O dovada a acestei practici este faptul ca Iuda Iscarioteanul nu a fost chemat ca martor in fata Sanhedrinului pentru a depune marturie impotriva lui Isus.
Vom vedea mai jos ca Sanhedrinul a adus martori mincinosi, a caror marturie se batea cap in cap, Iuda insa nu a fost printre ei. Daca intr-adevar vroiau sa-l prinda pe Isus, cel mai simplu le era sa-l fi audiat pe Iuda in calitate de martor, totusi nu au facut-o deoarece marturia acestuia nu ar fi fost luata in considerare.
Denuntul lui Iuda, insa, a fost necesar pentru a se crea cadrul procesual de a-l retine pe Isus.
2. Judecatorii se uitau dupa o oportunitate sa-l condamne pe Isus inainte ca procesul sa fi inceput
Evanghelistii ne relateaza ca arhiereii „s-au bucurat” cand Iuda a mers la ei sa se inteleaga cum sa-l dea pe Isus in mainile lor.
Conform legii iudaice, daca un judecator stia ceva despre cauza respectiva in afara celor spuse de martorii acuzarii sau avea un resentiment fata de cel acuzat, era obligat sa se abtina de a judeca cauza.
Evangheliile sunt pline de exemple unde arhiereii vroiau cu orice chip sa-l prinda pe Isus si sa-l omoare, deci clar nu puteau judeca „drept” si impartial, asa cum o cerea si legea lui Moise.
3. Folosindu-se de denuntatorul Iuda, judecatorii i-au organizat un flagrant lui Isus
„Si, ducandu-se, [Iuda] a vorbit cu arhiereii si cu capeteniile oastei, cum sa-L dea in mainile lor. Si ei s-au bucurat si s-au invoit sa-i dea bani” (Luca 22, 4-5).
Asadar arhiereii (care erau judecatori) si capeteniile oastei (echivalentul mascatilor de azi, adica cei care asistau judecatorii in controlarea celui acuzat) „au vorbit” cu denuntatorul „cum” sa organizeze un flagrant ca „sa-L dea in mainile lor”.
Actiunea de flagrant era urmatoarea: „Iar vanzatorul le daduse semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este. Prindeti-L si duceti-L cu paza” (Marcu 14, 44).
Conform legii iudaice era interzis sa organizezi un flagrant cuiva, adica sa fortezi sau sa pacalesti pe cineva sa incalce legea ca apoi sa-l poti pedepsi. Inclusiv cand se administrau pedepsele, daca nu exista certitudinea ca cel acuzat a stiut ca incalca o lege i se dadeau circumstante atenuante.
4. Judecatorii s-au inteles cu Iuda sa il predea pe Isus
Arhiereii l-au platit pe Iuda sa-l denunte pe Isus ca acesta sa fie adus in fata lor pentru a fi judecat.
Conform legii iudaice judecatorii nu puteau aduce pe nimeni in fata lor si nu puteau acuza pe nimeni. Retinerea cuiva trebuia sa se faca pe marturia prealabila a martorilor acuzarii care veneau si prezentau acuzatiile in fata judecatorilor din proprie initiativa.
5. Judecatorii au complotat cu Iuda sa-l prinda pe Isus in ascuns
Luca mentioneaza ca Iuda a primit banii de la arhierei „si cauta prilej sa-L dea lor, fara stirea multimii” (Luca 22, 6).
Se vede limpede complotul dintre martorul denuntator si judecatori ca sa-l prinda pe Isus fara stirea poporului si sa-l condamne intr-un proces regizat.
6. Isus a fost arestat asemenea unui talhar, insa acuzat pentru vorbe
„Deci Iuda, luand oaste si slujitori, de la arhierei si farisei, a venit acolo cu felinare si cu faclii si cu arme” (Ioan 18, 3).
Vazand aceasta insiruire de forte, Isus a spus: „Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu ciomege, ca sa Ma prindeti. In fiecare zi sedeam in templu si invatam si n-ati pus mana pe Mine” (Matei 26, 55).
7. Procesul lui Isus a inceput noaptea
Am vazut la punctul anterior ca Isus a fost arestat noaptea.
„Deci ostasii si comandantul si slujitorii iudeilor au prins pe Isus si L-au legat. Si L-au dus intai la Anna” (Ioan 18, 12-13) care a inceput sa-l judece imediat.
Conform legii iudaice procesele trebuiau sa aiba loc numai ziua, astfel incat judecatorii sa poata analiza cu atentie probele si martorii.
„Judecarea unei pedepse capitale trebuie facuta in timpul zilei, dar suspendata in timpul noptii”, spune Mishna iudaica.
Moise Maimonide explica de ce judecata trebuia sa aiba loc pe timpul zilei: „Motivul pentru care procesul pentru o pedeapsa capitala nu putea avea loc noaptea este deoarece examinarea unor asemenea acuzatii este asemenea examinarii unei rani; in ambele cazuri o mai buna examinare se poate face in timpul zilei.”
8. Prima instanta nu-i comunica lui Isus acuzatiile
Evanghelistul Ioan relateaza ca odata ajuns in fata lui Anna, „arhiereul L-a intrebat pe Isus despre ucenicii Lui si despre invatatura Lui” (Ioan 18, 19).
Remarcati ca Isus a fost arestat pentru o fapta grava echivalenta cu „talharia” (care implica si uciderea celui talharit), judecatorul insa il intreaba despre invatatura sa si ucenici.
Pe langa faptul ca Anna a incalcat legea iudaica care prevede ca nu-l poti aresta pe un om pentru o crima si judeca pentru alta, Anna incalca o alta directiva din legea iudaica care prevedea ca celui acuzat trebuie sa i se comunice acuzatiile ce i se aduc de catre martori inainte de a incepe procesul.
Anna, insa, din judecator devine acuzator, punandu-i intrebari lui Isus in incercarea de a gasi ceva cu ce sa-l acuze.
9. Prima instanta nu a prezentat martori ai acuzarii
La intrebarea lui Anna de mai sus despre invatatura si ucenicii sai, „Isus i-a raspuns: Eu am vorbit pe fata lumii; Eu am invatat intotdeauna in sinagoga si in templu, unde se aduna toti iudeii si nimic nu am vorbit in ascuns. De ce Ma intrebi pe Mine? Intreaba pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iata acestia stiu ce am spus Eu” (Ioan 18, 20-21).
Dupa cum am vazut mai sus, inclusiv din legea lui Moise, nimeni nu putea fi adus in fata judecatorului fara martori ai acuzarii si acuzatii clare de incalcare a legii. In loc sa ii prezinte acuzatiile si martorii acuzarii, Anna il interogheaza pe Isus incercand sa-l faca sa se autoincrimineze, ceea ce iarasi era o incalcare a legii.
Isus evita sa raspunda intr-un mod care sa-l incrimineze si ii cere lui Anna sa ii puna in fata martori ai acuzarii (care deja trebuiau sa fi fost adusi).
10. Isus a fost agresat fizic in fata primului judecator
La raspunsul lui Isus de mai sus, „unul din slujitorii care erau de fata, I-a dat lui Isus o palma, zicand: Asa raspunzi Tu arhiereului? Isus i-a raspuns: Daca am vorbit rau, dovedeste ce este rau, iar daca am vorbit bine, de ce Ma bati?” (Ioan 18, 22-23).
Conform legii iudaice era interzis categoric ca un acuzat sa fie agresat fizic sau pedepsit in fata judecatorului pana cel acuzat nu era condamnat definitiv.
De asemenea, acuzatul trebuie sa fie judecat dezlegat in fata judecatorului. Dupa ce Anna a terminat cu interogarea lui Isus, Ioan spune ca „L-a trimis legat la Caiafa arhiereul” (Ioan 18, 24).
11. Procesul a fost intr-un loc impropriu
De la Anna, Isus a fost dus legat si „L-au bagat in casa arhiereului” (Marcu 22, 54) Caiafa.
Legea iudaica interzicea procesele in locuri izolate, inchise, cum ar fi casa cuiva. Acestea trebuiau sa aiba loc in locuri potrivite, echivalentul salilor de judecata de azi.
Referindu-se la locul unde se dau hotararile judecatoresti, Talmudul mentioneaza ca „dupa ce s-a plecat de la locul de jucata nici o hotarare de condamnare la moarte nu poate fi data cuiva”.
De asemenea, Maimonice spune ca „o condamnare la moarte poate fi pronuntata numai atata vreme cat Sanhedrinul tine sedinta de judecata in locul/sala de judecata”.
Faptul ca a doua instanta de judecata l-a judecat pe Isus in „casa” arata complotul judecatorilor ca sa-l condamne pe Isus in ascuns.
12. Procesul lui Isus nu a fost public
Conform legii iudaice, procesul trebuia sa fie public, astfel incat lumea sa poata participa pentru a vedea audierile. Principiul acesta se aplica si azi in instantele de judecata.
13. Completul de judecata era deja format in casa lui Caiafa cu noaptea in cap
Matei si Marcu relateaza ca in casa lui Caiafa erau deja „adunati carturarii si batranii” (Matei 26, 57; Marcu 14, 53).
Conform legii iudaice era o intreaga procedura prealabila ce trebuia urmata inainte de inceperea unui proces, in baza careia judecatorii se analizau pe sine daca au vreo prejudecata fata de cel acuzat pentru ca eventual sa se poata abtine. De asemenea, judecatorii depuneau un juramant ca vor analiza si judeca cazul impartial.
Din context se vede clar ca acesti judecatori erau deja montati si pregatiti sa-l condamne pe Isus inainte ca acesta sa fi ajuns in fata completului.
Pana si astazi completul de judecata se formeaza dupa ce acuzatiile sunt inaintate instantei. Era impotriva legii iudaice, cum e si azi, ca un complet sa fie deja pregatit si sa astepte un anume acuzat pentru a-l judeca.
14. Sinedriul, al treilea for de judecata, cauta martori mincinosi
Luca spune: „Si cand s-a facut ziua, s-au adunat batranii poporului, arhiereii si carturarii si L-au dus pe El in sinedriul lor” (Luca 22, 66).
Odata ajuns in fata Sinedriului, toti judecatorii „cautau marturie mincinoasa impotriva lui Isus, ca sa-L omoare” (Matei 26, 59; Marcu 14, 55).
Procedura judiciara iudaica prevedea clar ca judecatorii nu puteau cauta martori ai acuzarii, acestia trebuind sa fie deja prezenti in fata judecatorilor inainte ca cel acuzat sa fie adus in fata judecatorilor.
15. Judecatorii au incalcat poruncile lui Moise aducand martori mincinosi
Matei si Marcu relateaza ca in fata Sinedriului „multi marturiseau mincinos impotriva Lui, dar marturiile nu se potriveau” (Marcu 14, 56; Matei 26, 60).
Stim din versetul prezentat la punctul 14 ca toti acesti judecatori cautau martori mincinosi ca sa-l poata omori pe Isus.
Facandu-i sa minta in fata instantei, judecatorii ii faceau pe toti acesti martori sa incalce porunca a noua din decalog care prevedea „sa nu depui marturie mincinoasa”.
16. Judecatorii nu au pedepsit martorii mincinosi cu moartea
In cartea Deuteronomului (19, 16-20), Moise spune foarte clar ca daca o persoana depune marturie mincinoasa impotriva altei persoane, martorul mincinos trebuie sa fie pedepsit cu aceeasi pedeapsa care i s-ar fi cuvenit celui acuzat.
Judecatorii din Sinedriu nu au aplicat aceasta lege, facandu-i scapati pe toti martorii mincinosi.
17. Nu a existat nici un martor impotriva lui Isus
Evanghelistii relateaza ca dupa ce s-au perindat o multime de martori mincinosi, s-au mai ridicat doi care „au dat marturie mincinoasa impotriva Lui, zicand: Noi L-am auzit zicand: Voi darama acest templu facut de mana, si in trei zile altul, nefacut de mana, voi cladi. Dar nici asa marturia lor nu era la fel” (Marcu 14, 57-59).
Pana la acest punct, nu a stat in picioare in Sinedriu nici o marturie acuzatoare impotriva lui Isus. Intr-un proces echitabil, urmand legile din timpul sau, Isus trebuia eliberat de indata si achitat de orice acuzatii false.
18. Sinedriul il interogheaza pe Isus in legatura cu alte acuzatii decat cele initiale
Atat Matei cat si Marcu relateaza ca in urma marturiei mincinoase a celor doi, Caiafa l-a intrebat pe Isus: „Nu raspunzi nimic la tot ce marturisesc impotriva Ta acestia? Iar El tacea si nu raspundea nimic.” (Matei 62; Marcu 60)
Isus foloseste aici in apararea sa dreptul la tacere, asigurat de legea lui Moise, stiind ca orice ar spune va fi folosit impotriva sa.
Remarcati cum Isus a fost arestat pentru o fapta similara cu talharia, adus in prima instanta unde a fost interpelat in legatura cu invatatura si ucenicii sai, apoi dus la a doua instanta, ajungand ca la a treia instanta sa fie interogat daca darama templul sau nu.
19. Sinedriul incearca sa aduca noi acuzatii impotriva lui
Vazand ca nu au martori acuzatori iar Isus isi rezerva dreptul la tacere, Caiafa incearca sa-l prinda pe Isus in cuvant facandu-l sa spuna o blasfemie, intrebandu-l: „Esti tu Cristosul, Fiul Celui binecuvantat?” (Marcu 14, 61)
Isus, care nu putea minti despre sine, a spus: „Eu sunt si veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta Celui Atotputernic si venind pe norii cerului” (Marcu 14, 62).
Judecatorii reactioneaza imediat, spunand ca a hulit, deci trebuie sa moara.
Remarcati cum intrebarea lui Caiafa nu avea nimic in comun cu toate acuzatiile si intrebarile care i s-au pus pana acum. Era impotriva legii iudaice ca judecatorii sa aduca de la sine acuzatii impotriva unui acuzat.
20. Sinedriul il condamna pe Isus in baza propriilor afirmatii
Cand Isus confirma in fata Sinedriului ca este Fiul lui Dumnezeu, „Atunci arhiereul si-a sfasiat hainele, zicand: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iata acum ati auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, raspunzand, au zis: Este vinovat de moarte” (Matei 26, 65-66).
Era impotriva legii iudaice ca un acuzat sa se autoincrimineze daca marturia acestuia nu era validata de inca doi martori.
Ganditorul evreu Moimonide explica: „Noi avem ca principiu de baza in jurisprudenta noastra ca nimeni nu poate sa isi aduca acuzatii impotriva sa. In cazul in care un om face o confesiune in fata unei instante de judecata, o asemenea confesiune nu poate fi folosita impotriva lui decat daca este confirmata de alti doi martori” (Sanhedrin, IV, 2).
Cu toate acestea, Isus a fost condamnat in baza propriilor afirmatii fara nici o alta marturie personala din partea altcuiva.
21. Sinedriul i-a incalcat dreptul la aparare a lui Isus, deoarece nu a mai fost audiat pentru acuzatia de hula/blasfemie, ci direct condamnat la moarte
„Iar arhiereul, sfasiindu-si hainele, a zis: Ce trebuinta mai avem de martori? Ati auzit hula. Ce vi se pare voua? Iar ei toti au judecat ca El este vinovat de moarte” (Marcu 14, 63-34).
Pe baza propriei marturii Isus este acuzat de Sinedriu ca a hulit si imediat este „judecat ca El este vinovat de moarte”.
Sinedriul a incalcat flagrant legea iudaica nedandu-i oportunitatea lui Isus sa se apere, lucru cerut de legea iudaica.
22. Sinedriul a interzis sa mai fie adusi martori, judecatorii devenind si martori ai acuzarii
„Ce trebuinta mai avem de martori? Ati auzit hula.” (Marcu 14, 63)
Codul de procedura iudaic prevedea ca acuzatul putea sa tot aduca martori ai apararii pe durata procesului. Acest drept i-a fost incalcat lui Isus de catre Sinedriu.
De asemenea, prin afirmatia „ati auzit hula”, judecatorii au devenit si martori ai acuzarii, ajung sa fie si cei care acuza, si cei care judeca si cei care condamna.
23. Arhiereul si-a sfasiat hainele, incalcand legea
Cand l-a auzit pe Isus confirmand ca este Fiul lui Dumnezeu, „Atunci arhiereul si-a sfasiat hainele” (Matei 26, 14).
Actiunea lui Caiafa este o incalcare flagranta a legii lui Moise, care prevedea expres ca mai „marele preot din fratii tai […] sa se imbrace cu vesmintele sfinte, sa nu-si descopere capul sau, nici sa-si sfasie hainele” (Levitic 21, 10).
Pentru ceea ce a facut, Caiafa insusi trebuia judecat pentru ca a incalcat legea.
Sfasierea hainelor era un gest extrem care a bulversat pe toti din Sinedriu. Dupa legea iudaica, deliberarile trebuiau sa fie luate cu calm, dupa studierea amanuntita a marturiilor si dovezilor.
24. Verdictul s-a dat pe loc, fara o analiza amanuntita si timp de gandire
Legea iudaica prevedea ca deliberarile pentru condamnari capitale sa se dea in ziua urmatoare, ca judecatorii sa poata medita la cele auzite si sa se poata ruga si posti. Acest lucru nu s-a intamplat in cazul procesului lui Isus.
Misha mentioneaza ca „judecatorii trebuiau sa judece cele auzite cu sinceritate in propria constiinta”, fara a se lasa influentati de ceva exterior.
Prin reactia lui Caiafa, acesta a pus presiune pe Sinedriu care imediat si-a format o opinie.
25. Verdictul s-a dat public, prin strigare si nu prin vot
„Ati auzit hula. Ce vi se pare voua? Iar ei toti au judecat ca El este vinovat de moarte.” (Marcu 14, 64)
Conform legii iudaice, dupa ce instanta de judecata asculta martorii in cadrul unui proces public, judecatorii se retrageau pentru deliberarea. Deliberarea se facea prin vot, incepand de la cel mai tanar judecator la cel mai batran. Se folosea aceasta metoda pentru ca judecatorii batrani sa nu-i influenteze pe cei tineri.
In cazul lui Isus verdictul s-a dat public si prin strigare, fara vot.
26. Procesul lui Isus a avut loc vinerea si inaintea unei sarbatori
Mishna mentioneaza ca „nici un proces nu putea avea loc in seara de Sabat sau cu ocazia unei sarbatori”.
Isaac Wise, rabin evreu, explica: „Nici unei instante de judecata nu-i era permis tina procese de Sabat sau in vreo zi de sarbatoare biblica. In cazul unei crime care necesita pedeapsa capitala, procesul nu putea avea loc vinerea sau in ziua dinaintea oricarei sarbatori, deoarece era impotriva legii sa sistezi judecata pentru asemenea cazuri mai mult de o noapte, ori sa o continui de Sabat sau intr-o zi de sarbatoare.”
Cu toate acestea, Isus a fost prins si judecat vinerea inainte de Sabat si inaintea sarbatorii Pastelui.
27. Procesul a durat doar cateva ore
Procesul lui Isus a inceput vinerea noaptea si s-a terminat vinerea dimineata in jur de ora 9:00. La ora 3:00 p.m. Isus deja murise pe cruce si a fost impuns in coasta cu sulita. Deci in cateva ore Isus a fost judecat, condamnat si executat.
In Mishna se mentioneaza: „Un proces penal care se termina cu achitarea celui acuzat se poate termina in aceeasi zi in care a inceput procesul. Dar daca e sa se pronunte o condamnare la moarte, nu se poate pronunta pana in ziua urmatoare.”
28. Sinedriul a votat in unanimitate condamnarea lui Isus la moarte
„Iar ei toti au judecat ca El este vinovat de moarte.” (Marcu 14, 64)
Stim ca cel putin unul dintre ucenicii lui Isus, Iosif din Arimateea, era membru in Sinedriu insa nu a fost prezent la proces.
Conform legii iudaice, un verdict de vinovatie nu putea fi dat in unanimitate daca acuzatul nu s-a putut apara, cum a fost in cazul lui Isus. Daca verdictul era unanim cazul se rejudeca.
29. Legea lui Moise prevedea ca martorii acuzarii sa fie si primii care dau cu piatra
Am vazut pana aici ca Sinedriul nu a gasit cel putin doi martori pe care sa-i puna impotriva lui Isus, acuzatia impotriva acestuia avand ca baza doar ceea ce membrii Sinedriului au auzit din gura lui Isus. In felul acesta judecatorii deveneau si martori ai acuzarii.
Daca doreau sa-l condamne la moarte, judecatorii – deveniti intre timp si martori ai acuzarii – trebuiau sa fie primii care executa pedeapsa capitala.
Legea lui Moise este foarte clara in acest sens: „Mana martorilor sa se ridice asupra lui, ca sa-l ucida inaintea tuturor, si apoi sa se ridice mana a tot poporul. Pierde deci raul din mijlocul tau” (Deuteronom 17, 7).
In acest moment judecatorii erau intr-o situatie fara iesire, deoarece nu doreau sa fie tot ei care sa-l si execute pe Isus.
Matei ne relateaza ca „facandu-se dimineata, toti arhiereii si batranii poporului au tinut sfat impotriva lui Isus, ca sa-L omoare” (Matei 27, 1; Marcu 15, 1; Luca 23, 1). Sfatul acesta vine dupa ce Isus deja fusese condamnat la moarte.
Decizia pe care a luat-o Sinedriul a fost urmatoarea: „Si, legandu-L, L-au dus si L-au predat dregatorului Pontiu Pilat” (Matei 27, 2).
Daca intr-adevar erau sa respecte legea si faceau un proces drept, atunci trebuiau ei, judecatorii, sa-l fi omorat pe Isus cu pietre, asa cum prevede legea in numele careia ei insisi l-au judecat si condamnat pe nedrept.
Unii spun ca Isus a fost dat de Sinedriu pe mana lui Pilat deoarece zona fiind sub ocupatie romana, doar ei erau cei care puteau sa administreze pedeapsa capitala.
Acest lucru nu se sustine Biblic si istoric, deoarece in Faptele Apostolilor gasim ca Stefan a fost ucis cu pietre de evrei, sau ca un grup de barbati evrei erau gata sa o omoare cu pietre pe Maria Magdalena. De asemenea, Pilat insusi le spune arhiereilor sa-l judece: „Luati-L voi si judecati-L dupa legea voastra” (Ioan 18, 31).
30. Preotii au manipulat opinia publica pentru a obtine condamnarea lui Isus
„Insa arhiereii si batranii au atatat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Isus sa-L piarda.” (Matei 27, 20)
Actiunea respectivilor era o incalcare flagranta a legii lui Moise, care stipula clar: „Sa nu iei aminte la zvon desert; sa nu te unesti cu cel nedrept, ca sa fii martor mincinos! Sa nu te iei dupa cei mai multi, ca sa faci rau; si la judecata sa nu urmezi celor mai multi, ca sa te abati de la dreptate” (Exod 23, 1-3a).
Vorbind despre sistemul de justitie iudaic si procesul lui Isus, exegetul John MacArthur a spus: „Este evident ca, atunci cand era administrat potrivit, sistemul iudaic de justitie era nu numai eminamente echitabil, dar si indurator, iertator. Este de asemenea, evident ca sistemul nu a operat nici echitabil, nici indurator in cazul lui Isus, deoarece Sinedriul a violat fiecare principiu al propriului sistem de jurisprudenta”.
Acestea sunt doar 30 vicii de procedura din judecata iudaica lui Isus, care daca nu s-ar fi intamplat ar fi condus la achitarea sa.
Dupa ce Isus a fost judecat de evrei, a fost dat pe mana guvernatorului/dragatorului Pilat ca sa fie executat.
Pilat, insa, a initiat un nou proces si a incercat in repetate randuri sa-l elibereze pe Isus. Liderii poporului, insa, au montat oamenii impotriva eliberarii lui Isus si sa ceara condamnarea acestuia.
Desi Isus a fost prezentat de Pilat in fata poporului de trei ori ca fiind nevinovat, poporul a strigat sa fie rastignit.
In cele din urma, manipularea liderilor a invins ratiunea si legea, iar Isus a fost condamnat si executat.
Condamnarea nedreapta a lui Isus este un exemplu concret de ce judecata trebuie sa se faca in sala de judecata si nu in piata publica sub presiune populata, de catre judecatori drepti si impartiali, respectand absolut toate procedurile si drepturile celui acuzat.
Orice nedreptate facuta sub acoperirea legii are efecte sociale majore si perpetuata in timp va duce la dezordine sociala, dezmembrarea societatii, pierderea stapanirii asupra tarii si disolutia unui popor.
„Cauta dreptate si iar dreptate, ca sa traiesti si sa stapanesti pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da.” (Deuteronom 16, 20)
Pr. Chris Terhes
Romanian Community Coalition
Romanian Greek-Catholic Association
Sursa: Greco-Catholica.org
Activitatea plămânilor este corelată cu funcțiile pielii. Pielea, prin porii de la suprafața corpului, îndeplinește o funcție de protecție faţă de factorii agresivi din exterior. Atunci când energia plămânilor este în echilibru, pielea constituie o barieră de netrecut pentru energia externă nocivă, astfel că aceasta nu poate pătrunde în corp. Dacă apare un deficit energetic la nivelul plămânilor, factorii patogeni externi pot pătrunde prin piele, instalându-se o stare de boală de tipul răcelii cu dureri de gât, tuse, guturai.
