„Călătorie către Vest” – unul dintre cele patru romane clasice chineze – a fost scris în timpul dinastiei Ming, în secolul al XVI-lea. Eroii poveştii sunt un călugăr, Tang, şi cei trei discipoli ai săi, care pleacă din China în căutarea scripturilor budiste sacre către un teritoriu care în prezent corespunde ca localizare fizică Indiei zilelor noastre.
Pe parcursul călătoriei, ei se confruntă cu tot felul de greutăţi, ca să fim mai exacți, în număr de 81. În China acest număr este considerat perfect: „nouă preparări în câte nouă zile te vor ajuta să obții pilula nemuririi daoiste.”
Conform legendei, numeroşi demoni şi spirite malefice încearcă sa-l oprească pe călugăr, folosind forţa sau decepţia. Unii încearcă să tenteze grupul oferindu-i bogăţie sau frumuseţe. Însă, până la urmă, pelerinii pioşi triumfă, se întorc în China cu scripturile sacre şi ajung până la urmă în Paradis.
Primul lucru important pentru a înțelege romanul „Călătorie către Vest” este că personajele din poveste simbolizează anumite aspecte psihologice deja existente într-o ființă umană.
„Cu siguranță nu există „zei” sau „demoni” în exteriorul tău”, zicea cândva Padmasanbhava ( 8 c. ) , un sfânt budist Tibetan.
Din punct de vedere psihologic ființa umană este formată din mai multe părți. „Universul se află în mâinile tale, iar cele zece mii de transformări se nasc din tine”, completa, de asemenea, Yin fu Jing într-un text taoist clasic numit „Scriptura Împăratului Galben.”
Omul are patru creiere diferite, creierul emoțional, intelectual, cel al motilității fizice și cel instinctiv. Deoarece creierul care se ocupă cu memorarea mișcărilor fizice și instinctive funcționează cu aceeași energie și viteză, adică aproximativ la aceeași frecvență, deseori sunt considerate un întreg separat. Creierul emoțional sau central este o funcție capabilă de a simți emoții și de a experimenta frumusețea mediului înconjurător. Centrul intelectual are o funcție care se manifestă ca gândire și rațiune. Centrul mișcării controlează motilitatea și ne permite să proiectăm lucruri sau să percepem dimensiunile spațiale ale mediului. Centrul instinctiv are grijă de buna funcționare a organismului uman, cum ar fi bătăile inimii, creșterea corpului, activitatea simțurilor, distribuția de energie, și așa mai departe. Este atras de produsele alimentare, confort, sex și odihnă. Este singurul centru care este complet dezvoltat la naștere, ceilalți trei centri nervoși trebuie educați ulterior. Acești patru centri reacționează continuu la stimulii de mediu iar reacțiile sunt numite în toate tradițiile ezoterice „cele zece mii de lumi” sau în terminologia daoistă, „cele zece mii de lucruri.” Ezoterismul le-a numit cele câteva „euri” pentru că în starea noastră normală de spirit, vom considera eronat că aceste reacții aparțin propriului „eu.” Ne definim, astfel, identitatea prin gândurile, emoțiile și senzațiile pe care le experientăm. Prin comparație, Eul real nu este altceva decât conștientizare pură, care presupune conștientizare a gândurilor, emoțiilor și senzațiilor ce converg într-o singură direcție, și gradul de conștientizare a a locului în care se află cineva. Identitate cuiva constă în ceea ce acesta observă, nu în ceea ce se observă. O individualitate nu este preocupată cu ce anume reprezintă aceasta, este doar prezentă.
Aceste gânduri, emoții și reacții care provin din cei patru centri sunt foarte scurte și în continuă schimbare. Cu toate acestea, din moment ce nu suntem, în mod obișnuit conștienți de noi înșine, și în concluzie nu ne cunoaștem, credem că suntem aceeași persoană neschimbată și nu putem observa că avem mai multe lumi diferite sau ființe în noi înșine. Odată ce vom începe să remarcăm diferențele, devenim conștienți de multe contradicții existente în noi înșine.
În cele mai multe tradiții ezoterice animalele au fost folosit pentru a exemplifica multiplele euri și sinele inferior.
„Când spiritul cerului guvernează în om, natura sa animalică ocupă locul potrivit.” – I Ching
„Atât timp cât sufletul este într-o stare contrară naturii prin ființarea în sălbaticia plăcerilor simțurilor nu poate reprezenta altceva decât locuința unor fiare grotești. ” – Theodorus marele ascet, Filocalia (text Creștin Ortodox )
Eurile sunt adesea descrise ca animale, deoarece ele simbolizează natura instinctuală a ființei umane în contrast cu unitatea naturii sale divine. Totuși, trebuie precizat că Eurile nu sunt toate de aceeași calitate sau nivel. Putem avea gânduri negative, pofte instinctive de alimente sau sex, sau impulsuri mai neutre și, dacă avem noroc, un gând care ne aduce aminte să fim prezenți.
Budismul împarte cele zece mii de euri în șase categorii diferite. Acestea se referă la ca cele șase stări ale existenței. Sensul exterior al acestei idei este că atunci când o persoană moare, el va renaște într-unul dintre aceste tărâmuri sau planuri. Sensul interior este că ele reprezintă diferite Euri ale unei persoane. Un „Eu” are un ciclu de viață care îi permite să se nască și apoi să moară pentru ca imediat să fie urmat de un alt „Eu”. Cele șase stări sunt ființe inferioare (de exemplu, emoțiile negative și prejudecățile), fantome înfometate (obiceiuri și dorințele nestăpânite), animale (de exemplu, „Eu”-rile centrilor motorii și instinctiv), oameni (de exemplu „Eu”-rile centrilor intelectual și emoțional) , Ashuras sau Semizei ( „Eu”-rile legate de munca spirituală a cuiva cu sinele, dar care nu evocă efortul de a fi prezent) și Zei („Eu”-rile care amintesc persoanei să fie prezentă). Zeii nu sunt nemuritori și vor renaște într-una dintre celelalte stări. („Eu”-rile care ne aduc aminte să fim prezenți nu reprezintă prezența în sine, aceasta este o stare care trebuie realizată, atinsă prin lucru individual)
Ciclul infinit al morții și renașterii acestor șase stări de spirit este numit Samsara în sanskrită, iar această idee își originea în hinduism.
„Samsara nu este altceva decât propriile noastre gânduri. ” -Upanishade
Pentru a ieși din acest ciclu infinit al morții și renașterii multiplelor „Eu”-ri este nevoie, în conformitate cu tradiția Mahayana budistă, ca sufletul să renască pe tărâmul sacru al Amida Buddha sau Paradisul de Vest. Acest Tărâm Pur simbolizează starea de prezență. Când o persoană reușește să fie prezentă nu mai experimentează starea de „Eu” pentru că se poate observa ca ceva din afara sinelui. Sinele Superior este separat de gânduri și purificat de acestea, emoțiile și asociațiile care au loc la nivelul minții.
Buddha din romanul „Călătorie către Vest” este Amidha Buddha și prin urmare, a ajunge în Paradisul de Vest și a primi scripturile de la Buddha simbolizează atingerea stării de Prezență Divină.
„În timp ce ignoranții recită numele lui Amida și se roagă să se nască în Tărâmul Pur, iluminații își purifică mintea. Atâta vreme cât mintea este pură, aceasta întruchipează „Tărâmul Pur de Vest” sau Esența propriei Minți.”- Huineng ( al 6 – lea Patriarh al Budismului Zen, 7 c.)
