În interiorul nostru poate exista ADN-ul captiv al unui alt om. Cu toate că poate părea una dintre afirmațiile ciudate din Exorcistul, potrivit lui Peter Kramer de la Universitatea din Padova, „Un număr foarte mare de persoane diferite, umane și non-umane se luptă fără încetare în interiorul nostru pentru a obține controlul.”
Kramer și colegul său, Paola Bressan, tocmai au publicat o lucrare despre acest fenomen straniu – microchimerism – care ne influențează comportamentul. Practic, preluăm ADN-ul altora poate, în uter, de la un frate geamăn, un frate mai mare, mamele noastre, sau mai tarziu în viață, de la o sarcină. Într-un studiu, 63 la sută dintre femeile care au născut copii au dovedit că adăpostesc celule de sex masculin în creierul lor.
==========================
Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00
==========================
Ceea ce este și mai ciudat este faptul că microchimerismul cu celule de sex masculin la femei a avut loc chiar și atunci când acestea nu au dat naștere unui fiu – ADN-ul, eventual, s-a transferat de către un frate mai mare sau chiar prin actul sexual cu un bărbat. Se pare astfel că organismul uman este departe de a fi prestabilit la naștere și poate prelua ADN-ul altor organisme în același mod în care browserul reține cookie-uri.
Bryan Sykes, fondator al Oxford Genetica, spune că toată lumea ar trebui sa fie mândră de propriile lor gene.
Sursa: BigThink